Olaritul, ca orice mestesug, forma de arta, religie sau crez, presupune o calatorie, cu trasee cunoscute si necunoscute in egala masura. Traseele necunoscute, neasemuit de frumoase si miraculoase, strasnic pazite si tainuite de catre ingerii creatiei, sunt inaccesibile olarului prea mandru.
Ele sunt relevate de Creator in momentele de profunda disperare olarului cautator, modest si umil, puternic si demn, moral si cast. O astfel de calatorie capata sens, insemnatate si greutate, iar parcurgerea unui asemenea traseu se aseamana cu o plimbare in Gradina Paradisului, a carei destinatie este insasi casa vesniciei.
In casa vesniciei vreau sa locuiesc, sa-mi astern corpul obosit pe patul constiintei eterne, sa-mi potolesc foamea cu bucatele intelepciunii, sa-mi sting dorintele in iazul iubirii neconditionate.
Insa calatoria laudei de sine, a carei destinatie este asemuita cu acumularea unui fir de nisip de pe plaja infinitului, este scurta, plina de placeri, senzualitate, trofee neinsemnate si betie prosteasca. Este calea cea mai simpla.
Aceasta nu este calea ta, prietene olar. Modelarea pamantului este mult prea nobila, mult prea insemnata, iar daca dupa o viata in compania lutului nu ai reusit sa-i simti parfumul si sa-i asculti vorbele maiestre, sa dansezi pe cantecul sau si sa-i simti prezenta in oasele si sangele tau, fii pregatit sa o iei de la capat, pentru ca ti-ai irosit viata in zadar urmand aceasta cale. Forma vazuta iti asigura laudele si aprecierea oamenilor, insa dobandirea formei interioare iti asigura gratia Divina, nevazuta si neauzita de nimeni altcineva in afara ta, o comoara intre comori, si ce comoara......