Jurnalul unui olar chinez

Din jurnalul lui Shanyuan Lu, mesterul principal al atelierului de olarit de langa Jingdezhen, al 3-lea an al guvernarii Imparatului Yongle (anul 1405) 

Ziua 1: Atelierul nostru a primit o comanda de la curtea imperiala! Marele nostru imparat a decis ca noi sa facem vase ceramice ce vor fi prezentate ca daruri pentru o importanta misiune diplomatica.
Am trimis majoritatea ucenicilor pe dealuri pentru a aduna lemn uscat. Nu trebuie sa riscam in a ramane fara si nu avem timp suficient pentru a taia si usca lemn proaspat. Eu ii voi supraveghea pe ucenicii mai tineri in timp ce scot lutul. Vom folosi lutul cel fin de culoarea gri deschis de pe coasta Gao-ling, acel lut care e de un alb atat de pur dupa ardere.

Ziua a 3-a: Ucenicii taie lutul dintr-o groapa de-a mea preferata din Gao-ling. In sfarsit au gasit modalitatea potrivita de a-si folosi harletele pentru a taia bucatile in dreptunghiuri frumusele. Tinerii prea inflacarati au incercat sa taie mult prea mult din prima si si-au innamolit harletele. Cel putin vom termina maine cu culesul lutului. Trebuie sa incepem treaba, si repede!

Ziua a 5-a: A fost o calatorie grea inapoi. Unul dintre boi s-a ranit la un picior. Oricum, pana la urma am inceput curatarea lutului. Ucenicii noi invata cum sa amestece lutul cu apa in recipiente astfel ca amestecul lutos sa nu fie prea subtire, dar in acelasi timp sa fie suficient de fluid pentru a trece prin site. Pana dupa-masa, tot lutul ar trebui sa fie filtrat in urmatorul set de recipiente. 

Ziua a 6-a: Ucenicii noi! Filtrand majoritatea pietrelor, ramurelelor, radacinilor si altor impuritati au crezut ca au terminat! Hai, unul dintre ucenicii mai experimentati i-a prins imbucand in bucatarie si i-a adus din nou la treaba. Trebuie sa fiu cu ochii pe el: s-ar putea sa ajunga un bun lider de echipa pe masura ce inainteaza in profesia noastra. 
Am verificat stocul nostru de petunze, roca feldspat. Avem cantitati suficiente pentru acum, dar trebuie sa fac o noua comanda pentru ca mai multa piatra sa fie macinata de ciocanele morilor din josul raului. Si de data asta trebuie sa-mi aduc aminte sa verific personal cand ajunge. Trebuie sa fie la fel de fina ca matasea de la curtea imperiala de data asta, altfel ii voi taia morarului mustata. 

Ziua a 7-a: Lutul a fost filtrat de mai multe ori deja. Le-am spus celor mai tineri sa lase lutul sa se aseze acum, si apoi sa goleasca cat de multa apa pot din containere.Voi verifica finetea si textura de indata ce termina de facut asta. As putea chiar sa le spun sa aduca petunze la containere acum. Lutul va fi gata pentru a fi amestecat cu praful de roca ori azi ori maine. 

Ziua a 8-a: L-am pus pe Li sa continue in a rafina mici portiuni de lut pentru a le folosi la glazura noastra. I-am zis sa foloseasca acele vase mari din partea vestica a curtii. Lutul si petunze au fost amestecate in dimineata asta si cativa ucenici mai prostuti au vrut sa calareasca bivolul ca sa amestece piatra cu lutul. Ca si cum animalul n-a lucrat din greu pana acum. Macar i-am prins inainte sa aduca bivolul in containerele cu lut si i-am pus sa-i curete copitele inainte. Paie si balegar in lut? Bah! Tineri nesabuiti! 

Ziua a 9-a: Ucenicii au adunat lutul in bulgari seara trecuta si l-au acoperit cu carpe. Fie ca Zeita Guan-Yin sa imi dea liniste si multa rabdare! Tinerii ignoranti se plangeau despre cum lutul mirosea a mlastina. Nu au macar un gand in capetele lor goale? Cum au putut sa traiasca in satul asta toata viata lor fara sa stie ca cele mai bune dintre luturile albe miros cand sunt gata de a fi lucrate pe roata? 

Pana la urma, lutul este pregatit. Trebuie sa ma asigur ca fiecare ucenic stie cum sa framante si sa elimine aerul din lut pentru a-l pregati pentru olari. Asta va fi munca noastra pentru azi. 

Ziua a 10-a: In sfarsit modelarea lutului pe roata pentru comanda noastra a inceput. Renshu si-a rupt batul pe care-l folosea pentru a-si invarti roata si s-a plans toata ziua ca vrea unul nou. Wencheng si Gen sunt gata sa-l arunce in groapa de la moara. Lasand personalitatile la o parte, olaritul merge bine. Pana maine sau poimaine vor fi gata vase pentru ca pictorii sa-si poata incepe munca.
L-am pus pe Hai si Feng sa macine pretiosii bulgari de cobalt pe care i-am primit sezonul trecut de la otomani, departe dinspre vestul nostru. Delun supravegheaza munca si el va pregati vopseaua de cobalt pe care o vor folosi pictorii. 

Ziua a 11-a: Vremea a fost buna cu noi; vasele ridicate ieri s-au uscat suficient pentru a putea fi fasonate in aceasta dimineata si date pictorilor. Sunt multumit in special de cateva din vazele lui Wencheng. Cred ca acestea le vor fi pe plac diplomatilor. I-au spus lui Ai sa le picteze, sa-si foloseasca indemanarea si sa picteze dragoni pentru a crea daruri demne de a veni din partea Imparatului nostru. 

Ziua a 12-a: Renshu continua sa se planga. Spune ca roata lui nu mai merge ca inainte. L-am urmarit pentru un timp. Ar trebui sa poata ridica douazeci de boluri dintr-o movila de lut in tot atatea minute. Din cauza mofturilor lui, reuseste sa ridice atatea intr-o perioada de timp de aproape doua ori mai mare. Bah! Macar munca lui Ai merge exceptional de bine. Imi place in mod particular o vaza mare a ei. Doi dragoni cu trei degete invartindu-se cu forta printre lotusi infloriti. Vasul este la fel de frumos ca si ea; ma rog ca cuptorul sa fie bland cu el. Ai a luat-o si pe Cuifen sub aripa ei pentru a invata-o diferitele tehnici de pictura. 

Trebuie sa-mi aduc aminte sa-l trimit pe Li pentru mai mult bambus si par fin de capra pentru a face mai multe pensule. Vom face mai multe pensule imediat dupa ce terminam cu aceasta comanda. 

Ziua a 14-a: Olarii au ridicat suficient de multe vase pentru a arde un cuptor plin de data asta. Asta e bine. Chiar si pentru Imparat, ma doare cand trebuie sa ardem cuptorul pe jumatate plin. Este atat de mult efort incat vreau sa folosesc absolut tot spatiul. 

Ziua a 16-a: Pictorii lucreaza acum la ultimele vase. E bine, avand in vedere termenul limita, ca toate aceste vase sunt decorate doar cu oxid de cobalt, cu glazura transparenta deasupra. In acest fel, ele trebuie sa treaca prin cuptor doar o data in loc de doua ori. 
Ma declar multumit. Chiar si ucenicii se descurca bine. Nici unul n-a scapat vreun vas in timp ce-l scufunda in recipientul cu glazura pe care Bingwen si Fuhua au amestecat-o sub indrumarea mea. 

Ziua a 23-a: Am avut mult soare; vasele sunt acum uscate si gate pentru a fi arse. Ucenicii pun vasele pe rafturi si carausii le incarca in cuptorul nostru urcator. Le-am spus tuturor sa aprinda lumanari si betisoare parfumate la altarul de la cuptor pentru a-l multumi pe Feng Huo Hsien (si alti zei care ne-ar putea binecuvanta) pentru o ardere buna. Am asezat surcelele pentru inceperea focului si cativa busteni in camera principala de ardere si m-am asigurat ca exista suficient lemn la indemana. 
In seara asta vom porni focul si vom incepe perioada de incalzire lenta. Prea multa caldura prea repede si vasele se vor crapa...ceva ce tinerii nu par sa inteleaga niciodata, indiferent de cate ori l-i se spune, pana nu e prea tarziu. 

Ziua a 24-a: A fost o noapte lunga, dar bine-nteles acesta este doar inceputul. L-am trimis pe tanarul Jing sa doarma putin, pentru ca a stat toata noaptea cu mine alimentand focul.Vom avea nevoie de energia lui tinereasca in urmatoarele 2-3 zile; cel mai bine este ca el sa se refaca acum. 
Cuptorul incepe sa se incalzeasca cum trebuie. Dragon flamand ce e, va manca bine in urmatoarele zile! Il vom hrani prin camera si gurile de ardere timp de doua zile sau chiar mai mult. Cat despre el, va infuleca lemnele intr-o parada de flacari si zgomote. 
Numai cand voi vedea acea culoare pe care am ajuns sa o cunosc, acea stralucire galbena-albicioasa, le voi spune celor ce stau in jurul dragonului nostru:” Ajunge, dragonul nostru a mancat destul”. Si vom aprinde mai multe bete parfumate , vom bea apa rece si mai mult ca sigur vom adormi in pozitia si in locul in care ne vom afla. 
Dar asta urmeaza sa se intample. Deocamdata, trebuie sa ma intorc la dragonul meu mereu flamand. 

Ziua a 27-a: Arderea pare sa fi decurs bine. Acum trebuie sa asteptam cuptorul sa se raceasca inainte de a-l deschide si scoate vasele. Cum a trebuit sa explic, din nou, tinerilor, ca daca nu lasam cuptorul sa se raceasca incet, vasele se vor sparge si glazura va crapa. Le spun tot timpul, „daca vreti sa deveniti olari, trebuie sa aveti rabdarea unui olar”. 
I-am trimis sa culeaga paiele de care avem nevoie pentru a impacheta vasele cand sunt gata. Le-am spus sa aduca de doua ori cantitatea pe care o vom folosi acum. 

Ziua a 30-a: Am scos vasele din cuptor astazi, nici o clipa prea devreme. Trebuie sa livram comanda maine, jos in oras pe strada veche unde pavelele, pe care noi olarii din oras le-am facut, sunt in forma unor broaste testoase albastre care par sa vina tocmai din Fluviul Chang. 

Vaza mare cu dragonul pe care l-a pictat Ai a iesit minunata. I-o voi arata emisarului in mod deosebit. Fie ca Imparatul sa fie multumit!

Olari japonezi de exceptie (2)

Shoji Hamada (1894 - 1978)

Hamada Shoji s-a nascut in Misonokuchi, Japonia, in 1894. El a fost, fara indoiala, olarul cel mai influent al secolului XX. De-a lungul unei vieti dedicate ceramicii a obtinut recunoasterea internationala si lucrarile sale au fost colectate de catre multe din marile muzee ale lumii. 

Hamada a fost unic in faptul ca influenta sa imensa a fost resimtita nu numai in Japonia sa natala, in special in Mashiko, ci si in Occident. In Marea Britanie si SUA stilul si filozofia sa a devenit legendara si el a ajuns sa fie vazut ca olarul arhetipal oriental. In 1955 i s-a acordat titlul de "Living National Treasure".

La fel ca prietenul său Kanjiro, el a condus multe experimente cu diverse tipuri de glazuri, dezvoltând un stil aparte. Tipul lui de decorare a vaselor este unul abstract născut din spontaneitatea momentului. Așa cum o să puteți observa și din clipurile video, olarii japonezi nu au dat o mare importanta centrarii perfecte a lutului pe roata considerand ca, din contra, micile imperfectiuni pot adauga caracter si personalitate vaselor. Unii olari lasa intentionat astfel de neregularitati, considerand un vas perfect centrat drept "mult prea rigid".

Urmariti acest clip cu Hamada Shoji. Roata este traditionala actionata de un bat, lutul este pus in cantitate mare pe roata iar apoi se centreaza cantitatile necesare din intreaga cantitate (metoda "throwing off the hump" - din movila), metoda care salveaza mult timp atunci cand trebuie facute mai multe vase mici. Tipul de unelte, in special cele care definesc forma din interior, sunt folosite atat la boluri cat si la vaze. Prin fasonare, atunci cand lutul s-a mai intarit (de obicei a doua zi), se poate interveni asupra formei exterioare, insa interiorul nu mai poate fi imbunatatit, iata de ce aceste unelte sunt foarte practice, comprimand si definind forma interioara.

Glazuri si tipuri de lut

Varietatea de culori, texturi, nuante, profunzimea glazurilor este atinsa gratie catorva factori:

Tipul de lut pe care majoritatea olarilor japonezi il folosesc este de tip "stoneware". Aceasta formula de lut contine in amestec pe langa lutul in stare naturala ( denumit "earthenware" si folosit cu preponderenta in olaritul romanesc) si feltspat, cuart, praf de samota, bentonita sau alte ingrediente care permit lutului sa fie ars la temperaturi de pana la 1300 grade Celsius, la fel ca portelanul, conferindu-i calitati speciale. Trebuie stiut faptul ca nu atat glazura, cat formula de lut folosita este cea care asigura vaselor impermeabilitate, de aceea putem observa ca o vaza traditionala romaneasca, dupa cateva zile de folosinta, lasa apa prin porii lutului chiar daca este smaltuita. In mod similar, un vas "stoneware" chiar nesmaltuit va tine apa o perioada mult mai indelungata. 

Tipul de ardere este in atmosfera "reducatoare". Oxigenul din interiorul cuptorului este in cantitati insuficiente, ceea ce face ca focul sa foloseasca oxigenul prins in diverse legaturi chimice din formula de glazura iar aspectul final al vasului sa "sufere" transformari unice, sub actiunea "mistica" a focului.

La temperatura inalta, tipurile de glazura sunt infinit mai multe decat la arderea vaselor din lut "earthenware", care au loc undeva in jurul a 1000 grade Celsius. Glazuri pe baza de sare, cenusa de la diverse tipuri de lemn sau pe baza de minereuri precum dolomitul nu sunt posibile la aceste temperaturi.

Tehnici japoneze traditionale

Va las sa va delectati cu aceste clipuri minunate care au reusit sa captureze spiritul olaritului japonez. Imi cer scuze pentru cei care nu inteleg limba engleza, desi imaginile spun totul. O zi minunata tuturor!

Olari japonezi de exceptie (1)

Vasele de lut exista de mii de ani. Ele indica nivelul de cultura al civilizatiilor apuse si prezente. Sunt precum povestile pline de mister, reveland din bogatia creativitatii umane si a dorintei lor de desavarsire. 
In Japonia, olaritul nu este tratat ca un mestesug, ci ca o arta prin care artistul atinge culmi ale subtilitatii, ale frumosului. Ceea ce i-a atras pe multi artisti japonezi spre olarit este imbinarea dintre estetic si functional. Daca o statuie de marmura o poti doar admira, un vas de lut bine mestesugit te uimeste prin calitatea estetica si de asemenea este folosit in viata de zi cu zi, fie pentru mancat, pentru ceremonia ceaiului, ikebana sau simple decoratiuni. Pe un vas de lut se pot scrie intregi povestiri, se pot picta scene istorice sau din natura, se pot sugera stari launtrice sau pot impresiona prin simplitate. Acest material umil, lutul, care exista pretutindeni in jurul nostru, ne ofera atat de mult fara sa isi asume nimic. Apa il formeaza, aerul il patrunde, focul il purifica si il transforma in mod miraculos in opera de arta, prin mainile inspirate de catre Divin ale omului.
Industrialismul a jucat un rol negativ in perpetuarea si dezvoltarea olaritului ca arta si ca mestesug, iata de ce in Japonia o mana de artisti de exceptie si-au dedicat viata acestui mestesug, avand un rol important in Miscarea Mingei de Arta Traditionala.

Kanjiro Kawai  (1890 - 1966)

Ajungand sa fie cunoscut ca "Poetul focului", Kanjiro si-a inceput cariera studiind glazurile stravechi si tehnicile de olarit ale artistilor chinezi. Doar pentru a obtine culoarea si efectul dorit a condus mai mult de 10.000 de experimente cu diferite tipuri de glazuri.
Fiecare vas de lut al sau este unic, aratandu-ne cate o latura a naturii sale. Multe dintre ele sunt asimetrice.

A fost nu numai un olar, dar si un sculptor, poet, filozof si expert in caligrafie. Pe cat era de talentat si dedicat, pe atat era de umil, refuzand toate titlurile oficiale acordate, printre care si cel de Living National Treasure. Toata munca sa a ramas nesemnata, spunand  "Munca mea insasi este cea mai buna semnatura".

"Cand devi atat de absorbit in munca ta incat frumusetea curge in mod natural, atunci munca ta devine opera de arta", a scris el intr-un eseu intitulat "We do not work alone" (Nu lucram singuri). Apoi a continuat: "Tot ceea ce este, nu este.Totul este, si in acelasi timp nimic nu este. Eu insumi sunt cel mai gol pe dinauntru"

M-am uitat atent la munca lui si aceasta nu inceteze sa ma fascineze, relevandu-mi noi si noi subtilitati neobservate initial. Un aspect important in olarit este studiul formei si al compozitiei, specifice Scolii de Arte. Personal, imi place sa ma asez la roata si sa las lutul sa imi reveleze forma, insa multe din formele lui Kanjiro Kawai nu sunt facute la roata si arata studiul sau intens asupra formei. Pentru a deveni un maestru este important intai sa cunosti forma si tehnica ca apoi, "golit pe dinauntru", sa lasi creativitatea sa se manifeste fara a depune vreun efort. Iata cateva din studiile lui:

Imi doresc ca pamantul nostru care ne este mama sa nasca cat mai multi astfel de artisti, care sa ofere neconditionat din bogatia lor incununata de umilinta, precum pomul fructifer care, atunci cand isi ofera roadele din abundenta, se apleaca.

Iubitori ai olaritului, astept intalnirea cu voi. O zi minunata tuturor!

Cautari

Olaritul m-a atras dintotdeauna. A transforma o bucata de pamant intr-o opera de arta este un lucru fascinant, cu atat mai mult cu cat toate elementele naturale (pamantul, apa, aerul si focul) sunt folosite pentru a desavarsi un vas de lut. Combinatiile si permutarile folosite in formula de lut, tipul de glazura si modalitatea de ardere sunt practic infinite iar toate aspectele olaritului, respectiv ridicarea vasului, decorarea si glazurarea, arderea - necesita maiestrie.
M-am nascut in frumosul oras Oradea, traversat de raul Crisul Repede, si pana acum 4 ani am locuit acolo. Acum stau in Iasi impreuna cu sotia mea Alina si fiul nostru Rares.

Primul contact cu roata l-am avut in America, in orasul Reno, Nevada, unde am fost ca licean (Exchange Student) pentru un an, absolvind clasa a 11-a la liceul Galena High School. La ora de arta am trecut prin desen, pictura, fotografie si olarit. M-am lipit de roata si veneam in fiecare zi, in pauza mare, prin bunavointa profesorului, pentru a mai ridica cateva vase sau mai degraba pentru a mai ma murdari si strica cativa bulgari de lut. Desi era un profesor bun, nu ne-a spus mare lucru din tehnica centrarii si ridicarii lutului. Peste mai multi ani am reluat contactul cu lutul, intr-o tabara internationala de arte pe care am organizat-o in satul Bogda, langa Timisoara.

Luasem o roata veche dintr-un sat odinioara cu traditie in olarit de langa Nucet, o localitate din Apuseni unde fusese o exploatare de uraniu. Roata era descentrata si necesita multe reparatii, insa am luat-o si am instalat-o in tabara de la Bogda, unde l-am invitat pe prietenul meu, sculptorul Serban Vrabiescu sa predea cunostinte si tehnici de baza in modelaj si olarit.  Acolo am redescoperit bucuria olaritului si m-am decis sa apofundez pe cat posibil acest mestesug.

Am plecat in cautarea unui olar si am ajuns in localitatea Vadu Crisului, care este foarte aproape de Cariera de Argila Caolinoasa de la Suncuius. Caolinul este de culoare alba si este ingredientul principal in masa de lut folosita pentru obtinerea portelanului. Zona este absolut minunata, de o frumusete rara. In copilarie am fost aici de multe ori cu cortul, impreuna cu prietenii pentru a pescui, a ne urca pe munti si a explora pesteri.

Primarul din Vadu Crisului, o cunostinta a tatalui meu, m-a introdus la o doamna foarte cumsecade care m-a primit ca o matusica si astfel, timp de vreo 4 luni, in fiecare vineri mergeam la dansa acasa si olaream de dimineata pana seara. Dansa imi gatea o mancare de fasole gustoasa si isi gasea treaba pe langa mine pentru a putea sa-mi dea sfaturi atunci cand aveam nevoie.

Olaritul ca arta si olaritul ca mestesug sunt doua lucruri, in perceptia mea, diferite. Subtilitate, profunzime, gratie sunt atribute pe care le-am intalnit mai putin in olaritul romanesc (mai ales in comparatie cu olaritul din China sau Japonia) desi stiu de existenta unor olari deosebiti pe care insa inca nu am avut onoarea sa-i intalnesc. Cautarea formei, cautarea perfectiunii, cautarea sublimului si a spiritualului, toate aceste cautari sunt ceea ce definesc olarul din mine, un olar in formare.

In urma cu 2 ani am avut sansa de a-mi pune la punct propriul meu atelier, la Iasi. Am construit impreuna cu un tamplar si un mecanic o roata dupa modelul unui cunoscut olar englez care si-a petrecut o mare parter din viata in Japonia, Bernard Leach. Cultura japoneza a lasat o amprenta puternica in munca lui, pe care o apreciez in mod deosebit. Roata este conceputa dupa sistemul biela-manivela.

 Acum lucrez la aceasta roata si de asemenea la o roata electrica Shimpo pe care o folosesc si la cursuri deoarece este practica, usoara si nu intampin probleme la mutatul ei dintr-o parte in alta.

Ar fi multe de spus dar n-au intrat zilele in sac. De abia am inceput sa scriu si recunosc ca imi place. Sunt multe experiente frumoase pe care le-am trait in compania lutului si la care nu m-am mai gandit de mult. Astept intalnirea cu voi, iubitorii de olarit. Pana atunci, va doresc o zi minunata!