Tuesday 29 November 2011

Olari japonezi de exceptie (1)

Vasele de lut exista de mii de ani. Ele indica nivelul de cultura al civilizatiilor apuse si prezente. Sunt precum povestile pline de mister, reveland din bogatia creativitatii umane si a dorintei lor de desavarsire. 
In Japonia, olaritul nu este tratat ca un mestesug, ci ca o arta prin care artistul atinge culmi ale subtilitatii, ale frumosului. Ceea ce i-a atras pe multi artisti japonezi spre olarit este imbinarea dintre estetic si functional. Daca o statuie de marmura o poti doar admira, un vas de lut bine mestesugit te uimeste prin calitatea estetica si de asemenea este folosit in viata de zi cu zi, fie pentru mancat, pentru ceremonia ceaiului, ikebana sau simple decoratiuni. Pe un vas de lut se pot scrie intregi povestiri, se pot picta scene istorice sau din natura, se pot sugera stari launtrice sau pot impresiona prin simplitate. Acest material umil, lutul, care exista pretutindeni in jurul nostru, ne ofera atat de mult fara sa isi asume nimic. Apa il formeaza, aerul il patrunde, focul il purifica si il transforma in mod miraculos in opera de arta, prin mainile inspirate de catre Divin ale omului.
Industrialismul a jucat un rol negativ in perpetuarea si dezvoltarea olaritului ca arta si ca mestesug, iata de ce in Japonia o mana de artisti de exceptie si-au dedicat viata acestui mestesug, avand un rol important in Miscarea Mingei de Arta Traditionala.

Kanjiro Kawai  (1890 - 1966)


Ajungand sa fie cunoscut ca "Poetul focului", Kanjiro si-a inceput cariera studiind glazurile stravechi si tehnicile de olarit ale artistilor chinezi. Doar pentru a obtine culoarea si efectul dorit a condus mai mult de 10.000 de experimente cu diferite tipuri de glazuri.
Fiecare vas de lut al sau este unic, aratandu-ne cate o latura a naturii sale. Multe dintre ele sunt asimetrice.
A fost nu numai un olar, dar si un sculptor, poet, filozof si expert in caligrafie. Pe cat era de talentat si dedicat, pe atat era de umil, refuzand toate titlurile oficiale acordate, printre care si cel de Living National Treasure. Toata munca sa a ramas nesemnata, spunand  "Munca mea insasi este cea mai buna semnatura".

"Cand devi atat de absorbit in munca ta incat frumusetea curge in mod natural, atunci munca ta devine opera de arta", a scris el intr-un eseu intitulat "We do not work alone" (Nu lucram singuri). Apoi a continuat: "Tot ceea ce este, nu este.Totul este, si in acelasi timp nimic nu este. Eu insumi sunt cel mai gol pe dinauntru"

M-am uitat atent la munca lui si aceasta nu inceteze sa ma fascineze, relevandu-mi noi si noi subtilitati neobservate initial. Un aspect important in olarit este studiul formei si al compozitiei, specifice Scolii de Arte. Personal, imi place sa ma asez la roata si sa las lutul sa imi reveleze forma, insa multe din formele lui Kanjiro Kawai nu sunt facute la roata si arata studiul sau intens asupra formei. Pentru a deveni un maestru este important intai sa cunosti forma si tehnica ca apoi, "golit pe dinauntru", sa lasi creativitatea sa se manifeste fara a depune vreun efort. Iata cateva din studiile lui:
Imi doresc ca pamantul nostru care ne este mama sa nasca cat mai multi astfel de artisti, care sa ofere neconditionat din bogatia lor incununata de umilinta, precum pomul fructifer care, atunci cand isi ofera roadele din abundenta, se apleaca.
Iubitori ai olaritului, astept intalnirea cu voi. O zi minunata tuturor!

Tuesday 22 November 2011

Cautari

Olaritul m-a atras dintotdeauna. A transforma o bucata de pamant intr-o opera de arta este un lucru fascinant, cu atat mai mult cu cat toate elementele naturale (pamantul, apa, aerul si focul) sunt folosite pentru a desavarsi un vas de lut. Combinatiile si permutarile folosite in formula de lut, tipul de glazura si modalitatea de ardere sunt practic infinite iar toate aspectele olaritului, respectiv ridicarea vasului, decorarea si glazurarea, arderea - necesita maiestrie.
M-am nascut in frumosul oras Oradea, traversat de raul Crisul Repede, si pana acum 4 ani am locuit acolo. Acum stau in Iasi impreuna cu sotia mea Alina si fiul nostru Rares.

Primul contact cu roata l-am avut in America, in orasul Reno, Nevada, unde am fost ca licean (Exchange Student) pentru un an, absolvind clasa a 11-a la liceul Galena High School. La ora de arta am trecut prin desen, pictura, fotografie si olarit. M-am lipit de roata si veneam in fiecare zi, in pauza mare, prin bunavointa profesorului, pentru a mai ridica cateva vase sau mai degraba pentru a mai ma murdari si strica cativa bulgari de lut. Desi era un profesor bun, nu ne-a spus mare lucru din tehnica centrarii si ridicarii lutului. Peste mai multi ani am reluat contactul cu lutul, intr-o tabara internationala de arte pe care am organizat-o in satul Bogda, langa Timisoara.

Luasem o roata veche dintr-un sat odinioara cu traditie in olarit de langa Nucet, o localitate din Apuseni unde fusese o exploatare de uraniu. Roata era descentrata si necesita multe reparatii, insa am luat-o si am instalat-o in tabara de la Bogda, unde l-am invitat pe prietenul meu, sculptorul Serban Vrabiescu sa predea cunostinte si tehnici de baza in modelaj si olarit.  Acolo am redescoperit bucuria olaritului si m-am decis sa apofundez pe cat posibil acest mestesug.

Am plecat in cautarea unui olar si am ajuns in localitatea Vadu Crisului, care este foarte aproape de Cariera de Argila Caolinoasa de la Suncuius. Caolinul este de culoare alba si este ingredientul principal in masa de lut folosita pentru obtinerea portelanului. Zona este absolut minunata, de o frumusete rara. In copilarie am fost aici de multe ori cu cortul, impreuna cu prietenii pentru a pescui, a ne urca pe munti si a explora pesteri.

Primarul din Vadu Crisului, o cunostinta a tatalui meu, m-a introdus la o doamna foarte cumsecade care m-a primit ca o matusica si astfel, timp de vreo 4 luni, in fiecare vineri mergeam la dansa acasa si olaream de dimineata pana seara. Dansa imi gatea o mancare de fasole gustoasa si isi gasea treaba pe langa mine pentru a putea sa-mi dea sfaturi atunci cand aveam nevoie.
Olaritul ca arta si olaritul ca mestesug sunt doua lucruri, in perceptia mea, diferite. Subtilitate, profunzime, gratie sunt atribute pe care le-am intalnit mai putin in olaritul romanesc (mai ales in comparatie cu olaritul din China sau Japonia) desi stiu de existenta unor olari deosebiti pe care insa inca nu am avut onoarea sa-i intalnesc. Cautarea formei, cautarea perfectiunii, cautarea sublimului si a spiritualului, toate aceste cautari sunt ceea ce definesc olarul din mine, un olar in formare.
In urma cu 2 ani am avut sansa de a-mi pune la punct propriul meu atelier, la Iasi. Am construit impreuna cu un tamplar si un mecanic o roata dupa modelul unui cunoscut olar englez care si-a petrecut o mare parter din viata in Japonia, Bernard Leach. Cultura japoneza a lasat o amprenta puternica in munca lui, pe care o apreciez in mod deosebit. Roata este conceputa dupa sistemul biela-manivela.
 Acum lucrez la aceasta roata si de asemenea la o roata electrica Shimpo pe care o folosesc si la cursuri deoarece este practica, usoara si nu intampin probleme la mutatul ei dintr-o parte in alta.
Ar fi multe de spus dar n-au intrat zilele in sac. De abia am inceput sa scriu si recunosc ca imi place. Sunt multe experiente frumoase pe care le-am trait in compania lutului si la care nu m-am mai gandit de mult. Astept intalnirea cu voi, iubitorii de olarit. Pana atunci, va doresc o zi minunata!