duminică, 18 mai 2014

O noua calatorie

Nu stiu ce m-a atras atat de mult spre olarit. Nu am pe nimeni in familie care sa fi avut tangenta cu lutul, nu sunt legat de nici o scoala romaneasca de olarit, nu urmez un anume arhetip. As putea spune, fara falsa modestie, ca nu am un talent anume, nu am urmat o scoala de arta si sunt departe de a intelege forma, atat cea exterioara cat si cea interioara. Olaritul a fost si este pentru mine o joaca a unui copil inocent care ma apropie de pamant, de natura, de mine insumi. Mai mult decat olaritul iubesc puritatea, autenticitatea si sinceritatea, calitati manifestate sau nemanifestate in fiecare mestesug, arta sau om. Mai mult decat acestea pretuiesc adevarul, iar acesta este scopul real al calatoriei mele.
In aceasta perioada, atelierul de olarit pe care l-am incropit in Bucuresti va fi inchis, iar calatoria mea spre adevar va capata o noua forma. In drumul meu spre radacinile olaritului am avut privilegiul sa intalnesc oameni frumosi carora le multumesc pentru prietenia lor si sper ca am reusit sa inspir si sa aprind flacara cautarii in cei interesati de nobilul mestesug. Pentru acei sinceri cautatori sunt mereu disponibil pentru a impartasi din putinul pe care am reusit sa-l dobandesc in ale olaritului, chiar daca in aceasta perioada nu voi mai primi ucenici tocmai pentru a-mi putea continua eu ucenicia.
Mestesugul ramane mereu aproape de mine si-l voi practica in continuare la locuinta mea din dulcele targ al Iasului, in atmosfera tihnita de acasa. Framantatul lutului, sunetul rotii si al lutului ce aluneca printre degete, focul ce purifica si desavarseste forma sunt elemente de contemplatie si meditatie care imi umple inima de bucurie. Mai mult decat atat, oportunitatea de a oferi din vasele mele prietenilor mei si celor ce apreciaza vibratia mainilor mele reprezinta o si mai mare binecuvantare, iar bucuria lor mi se intoarce insutit.

Mihai Sturza, Bucuresti


marți, 17 septembrie 2013

Ceramica din Africa

In mare parte, ceramica africana este modelata fara ajutorul rotii de olar, prin tehnici aparent simple, dar care necesita o experienta de multi ani pentru a putea fi insusite. De la prepararea lutului pana la procesul de ardere, totul este facut cu multa truda, de catre familii de olari care duc mai departe o traditie milenara. Cea mai mare parte a ceramicii africane este de natura utilitara, insa elementele de decor sunt nelipsite, iar formele, organice prin faptul ca sunt facute manual, sunt elegante si placute. Un element important il reprezinta arderea la temperatura joasa, care nu cred sa depaseasca 800 grade Celsius. Vasele sunt puse pe pamant, asezate cat mai compact, iar peste ele sunt puse diverse materiale lemnoase, gasite in apropiere, de la mici ramuri uscate pana la paie. Pentru a nu arde prea repede, olarii pun apoi ramuri verzi sau arunca apa peste foc pentru a-i reduce intensitatea. Pentru majoritatea ceramistilor din vest, vasele arse la o temperatura joasa reprezinta un defect, deoarece smalturile si ceramica sunt in general cu atat mai frumoase, mai rezistente, mai calitative cu cat temperatura se apropie mai mult de temperatura de vitrifiere a lutului. Insa, in special aceasta ceramica nesmaltuita arsa la temperaturi joase este potrivita pentru a fi pusa direct in flacara, calitate esentiala a vaselor utilitare africane.
Am studiat putin despre vasele de lut care pot fi puse direct la flacara deoarece mai multi oameni sunt interesati de astfel de vase. Daca vasele sunt smaltuite, este extrem de greu de obtinut o astfel de formula de lut (care in general este arsa undeva la 1300 grade Celsius) si de smalt, sunt necesare multe ingrediente si multe teste pentru a obtine ceva satisfacator. Insa vasele nesmaltuite, arse la temperaturi joase, au aceasta calitate si pot fi intalnite si la noi in Romania, de asemenea in vasele de gatit marocane (tagine), in general in toata ceramica din Africa.

   Un film foarte bine documentat despre ceramica africana ma lasa cu putine lucruri de spus in plus, astfel incat va las sa va delectati cu acest exceptional documentar intocmit de Profesorul de Istorie a Artelor Christophor D. Roy, de la Universitatea din Iowa, S.U.A., care a avut bunavointa de a-mi permite sa public filmul pe blog, fiind incantat de oricine si-ar arata interesul in arta africana.



Udu
Udu este originar din Nigeria. Este un instrument muzical creat de femeile din poporul Igbo, care locuiesc in partea estica a tarii. Initial era folosit doar de catre femei pentru diverse ceremonii, insa acum este un instrument african extrem de popular folosit in biserici crestine, grupuri de muzica pop, jazz etc. 

In traditia poporului Igbo, barbatii nu au voie sa faca vase ceramice, fiind considerat un subiect tabu. Se crede ca barbatii care incearca sa faca astfel de vase vor deveni impotenti. Lutul folosit pentru a face aceste udu este colectat de catre femei din locuri secrete, sacre, unde prezenta unui barbat ar fi considerata o grava incalcare. Aici, femeile se roaga si aduc ofrande zeitatii feminine a olaritului.
Cand un olar ajunge sa stapaneasca mestesugul, i se confera un grad inalt simbolizat de legarea unei sfori facute din fibre naturale, care este purtata la glezna olarului pentru tot restul vietii. Un geniu olar ar ajunge probabil sa poarte sfori la ambele glezne. 
In limba Igbo, udu inseamna vas de lut. Se cred ca udu a evoluat dintr-un vas de carat apa. Exista si udu pentru pastrat grane si alte alimente. De asemenea poate fi intalnit pe ramurile unor copaci inalti. Satenii le pun acolo pentru a colecta miere. Albinele colonizeaza un vas udu si produc miere, care este mai apoi colectata de localnici si impartita cu membrii comunitatii. In comunitatea Igbo, vase mari udu sunt puse la umbra si actioneaza ca frigidere, pentru a mentine apa rece.
Am luat legatura cu un mare artist care canta la acest instrument de peste 30 ani, Eugene Skeef. El a fost bucuros sa-mi furnizeze un mic clip video pentru a-l pune pe blog, clip care arata modul in care acest instrument sacru este facut. Muzica de pe fundal este o melodie de a lui. Sper ca va va face placere.

Desi am facut mai mult vase ridicate la roata, studiind ceramica africana am inceput sa-mi doresc sa parcurg metodele traditionale, care au o vibratie speciala si ofera o intelegere mult mai vasta a mestesugului. De asemenea, cred ca aceasta incursiune in minunata lume a ceramicii africane m-a facut sa apreciez mult mai mult cultura africana, atat de ritmata, de datatoare de bucurie, apropiata de natura si de spiritul universal al omului.  

duminică, 21 aprilie 2013

Cuptor de ceramica pe gaz

Sunt din ce in ce mai multe persoane interesate de a practica olaritul la nivel de hobby si nu numai, insa nu stiu de unde sa inceapa. Sigur ca un curs de olarit ajuta foarte mult si permite o intelegere mai buna a mestesugului, a uneltelor necesare si costurilor aferente. Workshop-urile pe care le tin in Bucuresti precum si cursurile de la atelierul meu din Iasi sunt locurile unde putem vorbi pe indelete, lamuri diverse aspecte, lucra la roata sau folosi diverse tehnici de modelaj.  Pentru a merge apoi mai departe in practica olaritului sunt necesare in principal 2 lucruri: roata si cuptorul. Rotile se pot cumpara de la magazine specializate, de la noi din tara sau din alte tari (e putin mai ieftin din afara), sau se pot confectiona (cazul rotilor mecanice actionate de picior). Cuptoarele - la fel, insa ele sunt foarte scumpe, in special cele electrice. Cei mai multi au indoieli legate de practica mestesugului si se intreaba daca se merita sa dea atat de multi bani, nestiind daca se vor tine de olarit, vor avea timpul sau spatiul necesar etc.
O solutie foarte buna pentru inceput si nu numai este un cuptor improvizat care foloseste ca si combustibil gazul. Multi se sperie cand aud GAZ, insa, credeti-ma, nu e nimic de speriat. Oricine poate sa-si construiasca un astfel de cuptor si oricine poate sa foloseasca o butelie cu gaz. Am sa incerc sa explic cat mai clar toti pasii pentru a va construi un astfel de cuptor. Daca aveti nelamuriri, nu ezitati sa-mi scrieti sau sa ma sunati, mi-ar face placere sa stiu ca sunteti interesati sa construiti un cuptor si luati olaritul in serios. E un mestesug foarte placut care va da satisfactie, va relaxeaza si in timp poate sa devina o sursa de venit.

De ce aveti nevoie:
1. Un butoi mare de metal. De obicei aceste butoaie sunt pentru ulei industrial si le gasiti goale pe la diverse firme, cred totusi ca la tara (in afara orasului) aveti sanse mai mari sa dati peste unul.
2. Saltea de fibre ceramice. Este asemanatoare la consistenta cu vata de sticla bazaltica. 
3. Adeziv special pentru salteaua de fibre ceramice.
4. Caramizi de samota.
5. Placi si suporturi refractare. Ele devin rafturile pe care asezam ceramica in cuptor. 
6. Butelie si arzator. Gazul propan sau GPL este mult mai bun decat gazul butan pe care il gasiti in mod normal in buteliile de la benzinarii. Nu ingheata iarna si are putere calorica mai mare. La comanda, Petrom-ul de exemplu are butelii speciale incarcate cu GPL. 
7. Elemente prefabricate de cos din caramida rosie (sau semi-samota).
8. Conuri de temperatura.
Butoiul se taie la aprox. o treime de partea superioara, aceasta devenind capacul. Apoi se aplica adezivul pe peretii butoiului (dupa ce butoiul a fost bine curatat in interior) si se aplica salteaua de fibre ceramice. Aceasta se taie cu cutter-ul la dimensiunile necesare. In partea de jos se fac cele doua gauri (vezi poza), printr-o gaura intra arzatorul in cuptor si printr-o gaura iese flacara afara, prin elementele de cos.
In afara de aceste 2 gauri eu am mai facut o gaura, lateral, langa gaura pentru arzator, pentru a permite oxigenului sa intre in cuptor.
Putin mai sus, la nivelul raftului al doilea, am mai facut o gaura mica unde introduc o sonda pentru masurarea temperaturii. In lipsa acestui termomentru digital (care costa vreo 1.000 lei), se introduc in cuptor conuri de temperatura. Gaura la acest nivel se face putin mai mare, astfel incat sa ne putem uita din cand in cand in cuptor pentru a vedea conul. In momentul in care conul de temperatura s-a indoit inseamna ca am atins temperatura necesara si putem inchide butelia de gaz.
Nu e chiar atat de greu pe cat poate parea, daca va faceti un astfel de cuptor si faceti o prima ardere o sa intelegeti exact despre ce este vorba. 
Sunt mai multe variante de cuptor folosind acest butoi. In el se poate arde ceramica folosind tehnica raku, se poate face prima ardere (biscuirea) sau se pot arde vase smaltuite. Eu am ajuns la aceasta varianta care functioneaza perfect pentru mine dupa ce am incercat mai multe variante, mai multe tipuri de arzatoare, am facut multe gauri in butoi etc. Ceea ce este important este ca temperatura sa fie cat mai egala in cuptor, la unele variante aveam diferenta de temperatura de pana la 100 de grade in partea de sus a cuptorului fata de partea de jos. Acum am o diferenta de maxim 10 grade, ating temperatura de 1000 de grade in mai putin de 3 ore si o butelie de gaz imi ajunge pentru 5-6 arderi.
Spor la treaba!

Cateva surse pentru materiale refractare: Interceram, Refrarom

sâmbătă, 11 august 2012

Ceramica din fascinanta India

Nu poti cunoaste o cultura atat de bogata precum cea a Indiei fara sa fi studiat in profunzime mitologia indiana. Puranele, cum sunt cunoscute aceste texte, descriu si glorifica zeitatile hinduse, relatand despre evenimente care au avut loc cu mii si mii de ani in urma, atat in lumea noastra cat si in alte dimensiuni necunoscute noua. Sunt 18 astfel de purane importante, iar impreuna cu cele 4 Vede formeaza fundamentul pe care se bazeaza spiritualitatea indiana astazi. 
Cultura indiana, atat de diferita si de neinteles pentru noi, este fascinanta. Am avut privilegiul sa studiez muzica clasica in India (aici poti urmari un interviu pe care l-am avut la Cluj pe aceasta tema), am petrecut mai mult de un an din viata mea in mijlocul acestui popor pasnic, extrem de generos si primitor, unde se afla cel mai mare tezaur cultural al umanitatii. In mijlocul lor, pentru prima data, m-am rusinat de culoarea pielii mele. Rasa alba poate fi atat de aroganta, atat de superficiala, insa este atat de dornica de a-si impune cunoasterea, atat de limitata, intregii lumi. Dorinta rasei noastre de a subjuga intreaga umanitate, din lacomie, folosind de cele mai multe ori paravanul religiei, a starpit de pe fata pamantului multe popoare de la care am fi putut invata atat de multe lucruri.
Desi englezii au incercat acest lucru si in India si au reusit intr-o anumita masura, totusi cultura indiana, atat de vasta, nu a putut fi distrusa de 500 de ani de dominare britanica. 
Mohandas K. Gandhi a fost cel care, pentru prima data, a adus independenta Indiei pe cale pasnica, prin nonviolenta si non-cooperarea cu raul, termeni asociati astazi cu Mahatma ("Suflet mare" - cum l-au numit indienii) Gandhi. Una din solutiile lui pentru refacerea economiei si inlaturarea saraciei a fost reabilitatea mestesugurilor traditionale, el insusi folosind roata de tors. El i-a invitat pe toti compatriotii lui sa-si arda hainele facute in Anglia si sa cumpere haine naturale facute de satenii saraci. 
India este o tara unde regii se pleaca la picioarele sfintilor, unde moralitatea este pretuita ca darul cel mai pret.
Pentru a intelege ce sta la baza ceramicii indiene de azi, voi oferi exemplul Ramayanei, lectura pe care vi-o recomand din tot sufletul, alaturi de Mahabharata. 
Ramayana ne vorbeste despre viata fara de pata a regelui Shri Rama, venerat in intregul subcontinent indian ca cea de a 7-a incarnare divina a zeului Shri Vishnu, aspectul Tatalui Divin Mentinator al Creatiei. 
Povestea Ramayanei are loc cu peste 8000 de ani in urma, iar faptele petrecute in aceasta perioada depasesc cu mult limitele puterii noastre de intelegere. Nave supersonice, bombe atomice, telescoape de o precizie si putere neinteleasa nici azi, un pod cladit intre India si Sri Lanka, iar pe fundal...., multe vase de lut.
Se spune ca intamplarile extraordinare ale regelui Rama ar fi fost povestite cu exactitate de catre inteleptul Valmiki inainte chiar ca acestea sa fi avut loc, prin clarviziunea inteleptului. Un trib de maimute umanoide, care se presupune ca ar fi "veriga lipsa" dintre maimute si fiinte umane, l-au ajutat pe rege sa traverseze marea construind un pod peste mare. Scriind numele sfant RAMA pe fiecare bolovan, acestia nu se scufundau in mare si astfel maimutele au putut construi acest pod intr-un timp foarte scurt. 
Desi greu de crezut, la fel poate ca miracolul savarsit de Profetul Moise care si-a condus poporul spre libertate traversand Marea Rosie, separand apele, astazi avem poze din satelit care ne aduc la cunostinta existenta unui pod intre India si Sri Lanka despre care nu se stie mai nimic, doar ca ar fi fost construit de mana omului, cu foarte mult timp in urma. 
India este plina de astfel de mistere, care sunt tesute in constiinta fiecarui indian, fac parte din traditia lor milenara si stau la baza culturii lor fabuloase.
Este imposibil sa separi olaritul de spiritualitate in India, unde astazi exista peste un milion de olari, mai mult ca in oricare alta tara. Vase pentru ritualuri sacre, statui ale diferitelor zeitati, precum cele ale lui Shri Ganesha, zeul inocentei si al intelepciunii, reprezinta o mare parte a ceramicii faurite astazi de catre mesterii olari.
Majoritatea olarilor traditionali folosesc roata manuala, pe care o invart cu mana sau cu un bat. Ei centreaza pe roata o bucata mare de lut din care fac mai multe vase. Roata este din piatra sau din lemn si beton, uneori folosindu-se chiar roti de caruta sau chiar de camion. 
Apa este foarte pretioasa in India. In multe zone rurale exista in cantitati limitate, in fantani de mare adancime, si este de slaba calitate. In perioada pe care am petrecut-o in India m-am gandit deseori si am dus dorul izvoarelor noastre cu apa rece, atat de curata, venita din inima muntilor. Sincer vorbind, locuind acum in centrul Iasiului, am aceeasi nostalgie pentru apa curata de la munte. In fiecare locuinta din India rurala se poate gasi cate un vas mare de lut cu fundul rotund pentru tinut apa, nesmaltuit, cu peretii grosi, care mentine apa curata si racoroasa. Este poate cel mai des folosit si cel mai cerut tip de vas pe care olarii indieni il fac. 
Un videoclip de exceptie arata o familie de olari indieni musulmali din Kutch si tehnicile folosite de ei. Multi olari, ca si la noi, sunt nevoiti sa-si schimbe meseria datorita invaziei plasticului, care a inlocuit multe din traditionalele si artisticele vase pentru uz casnic. Un mic indemn: Prieteni, folositi mai putin plasticul in care o sa ajungem sa fim ingropati intr-o buna zi si luati-va lucruri din materiale naturale, chiar daca sunt mai scumpe, mai grele, se murdaresc mai usor, se spala mai greu, etc. Sa ne gandim la copiii si copiii copiilor nostri! Un alt indemn pe care l-am vazut scris pe un tricou al unui olar englez suna cam asa: "Plastic is spastic, clay is the way!"
Un alt tip de vas este cel folosit pentru pastrarea ghee-ului. Ghee-ul este untul clarifiat, folosit dintotdeauna in India pentru gatit si nu numai. Prepararea ghee-ului este simpla. Untul obtinut din smantana (smantana in India este obtinuta din caimacul de la laptele fiert) este pus la foc foarte mic pana cand toate impuritatile din unt sunt inlaturate. Astfel, untul devine clar, asemanandu-se cu uleiul, si poate fi pastrat pentru o perioada indelungata. Mancarea indiana devine delicioasa cand se foloseste ghee-ul, iar in dulciurile indiene este de nelipsit. La fel de folosit este si in ayurveda, medicina traditionala indiana, atat extern cat si intern, in combinatie cu alte plante sau ingrediente folosite pentru vindecarea diverselor afectiuni.

Acum peste 6000 de ani, in perioada Mahabharatei, a luat nastere o alta mare personalitate spirituala a Indiei, Shri Krishna.  El l-a initiat pe singurul sau discipol, Arjuna, expunandu-i Bhagavad Gita. Copil fiind, Krishna fura untul pe care doamnele de la tara il pastrau in oale mari de lut, de multe ori spargand cu prastia fundul vaselor de lut atarnate de tavan.

La fel cum nu poti prinde o furtuna intr-un pahar, nici eu nu pot sa cuprind ceva atat de vast intr-un articol de blog. Sper insa ca impreuna sa fi facut un pas inainte in intelegerea ceramicii, a diferitelor tehnici folosite, a diverselor abordari, a filozofiei aflate in spatele si la originea mestesugului si sa ne inspire intr-un fel pentru a crea si noi ceva frumos, spre folosul semenilor nostrii. 
La final, cateva vase apartinand Civilizatiei de pe Valea Indusului, dintr-o perioada apropiata de Civilizatia Cucuteni, cu peste 5000 de ani in urma.





luni, 23 iulie 2012

Bogatia pamantului, saracia constiintei

Olaritul, ca orice mestesug, forma de arta, religie sau crez, presupune o calatorie, cu trasee cunoscute si necunoscute in egala masura. Traseele necunoscute, neasemuit de frumoase si miraculoase, strasnic pazite si tainuite de catre ingerii creatiei, sunt inaccesibile olarului prea mandru.

Ele sunt relevate de Creator in momentele de profunda disperare olarului cautator, modest si umil, puternic si demn, moral si cast. O astfel de calatorie capata sens, insemnatate si greutate, iar parcurgerea unui asemenea traseu se aseamana cu o plimbare in Gradina Paradisului, a carei destinatie este insasi casa vesniciei. 

In casa vesniciei vreau sa locuiesc, sa-mi astern corpul obosit pe patul constiintei eterne, sa-mi potolesc foamea cu bucatele intelepciunii, sa-mi sting dorintele in iazul iubirii neconditionate.

Insa calatoria laudei de sine, a carei destinatie este asemuita cu acumularea unui fir de nisip de pe plaja infinitului, este scurta, plina de placeri, senzualitate, trofee neinsemnate si betie prosteasca. Este calea cea mai simpla.

Aceasta nu este calea ta, prietene olar. Modelarea pamantului este mult prea nobila, mult prea insemnata, iar daca dupa o viata in compania lutului nu ai reusit sa-i simti parfumul si sa-i asculti vorbele maiestre, sa dansezi pe cantecul sau si sa-i simti prezenta in oasele si sangele tau, fii pregatit sa o iei de la capat, pentru ca ti-ai irosit viata in zadar urmand aceasta cale. Forma vazuta iti asigura laudele si aprecierea oamenilor, insa dobandirea formei interioare iti asigura gratia Divina, nevazuta si neauzita de nimeni altcineva in afara ta, o comoara intre comori, si ce comoara......

luni, 9 aprilie 2012

O demonstratie de olarit

     O frumoasa experienta cu copii clasei a 5-a de la liceul Waldorf, Iasi. Am fost placut surprins sa aflu ca toti copii au mai pus mana pe lut si pe roata. Si-au desprins cu greu mainile din lut...
 O scurta prezentare teoretica...
 Centrarea lutului, deschiderea...
 O vaza...
 Modalitati de alterare...
 Un bol...
 O data centrat, lutul raspunde usor comenzilor noastre...
 Formarea unei zaharnite...
Vase in miniatura pentru luat acasa...

Multumesc liceului Waldorf pentru invitatie, succes copiilor pe mai departe.

vineri, 6 aprilie 2012

Miracolul mainilor noastre

     Pana nu de mult olaritul era inaccesibil pentru un orasean, datorita dificultatii de a procura si procesa lutul, datorita dificultatii de a avea o roata intr-un spatiu restrans, datorita imposibilitatii de a arde vasele etc. Lucrurile s-au schimbat si, gratie tehnologiei de noua generatie, olaritul a devenit un hobby accesibil oricui, chiar daca este necesara o investitie initiala. O roata electrica de dimensiuni mici, dar suficient de puternica costa in jur de 2.000 ron, un cuptor electric economic (care sa nu necesite conectarea la curent trifazic) costa in jur de 7000 ron, cu alte scule si materiale necesare pornirii unui atelier (intr-o camera de bloc) se ajunge la o investitie de peste 10.000 ron. Asta pentru cei care stau in apartamente. Cei care au curte pot sa-si improvizeze un cuptor pe gaz cu 500 ron, sa-si faca cu ajutorul unui mecanic si a unui tamplar o roata mecanica cu 500-600 ron. Lutul se poate cumpara gata procesat, chiar daca este mai costisitor.
     Stresul din mediul urban lasa urme adanci in fiinta noastra, care are nevoie din ce in ce mai mult sa se deconecteze de la "realitatea de zi cu zi" si sa-si gaseasca alinare. Este important sa invatam din nou sa ne folosim mainile pentru a coace o paine, pentru a bate un cui, pentru a taia o bucata de lemn, pentru a crea ceva frumos. 
     M-am nascut la oras si trebuie sa recunosc ca pana acum cativa ani, schimbarea unei baterii de dus sau repararea unei clante stricate erau de neconceput (in ceea ce priveste abilitatea, nu dorinta), ce sa mai zic de folosirea unei bormasini sau de fixarea unui panou de rigips. Un atelier clasic de olarit iti ofera nenumarate prilejuri de a fi creativ, de a construi, de a repara, de a inova. Sculele cu care lucreaza un olar sunt in principal facute de el insusi, in functie de nevoia pe care o are. Nu va pot descrie satisfactia pe care am trait-o in momentul in care am folosit o racheta veche de tenis si o cheie de la o chitara stricata pentru a-mi face o unealta necesara pentru a taia lutul, unealta care sta astazi la loc de cinste in raftul din atelier, "la vedere". Poate veniti intr-o zi la mine in atelier pentru a ma lauda cu ea. 
     Intr-un oras cat jumatate din Bucuresti din vest, exista 200-300 de ateliere individuale de olari. Se poate si la noi. Nu trebuie sa facem cu totii vase pentru sarmale si ulcele pentru vin, chiar daca ele sunt frumoase, traditionale si reprezinta azi olaritul romanesc. Se pot face atat de multe lucruri frumoase, si fiecare isi poate aduce aportul deoarece fiecare dintre noi este diferit si ne manifestam creativitatea in functie de interiorul nostru. Faptul ca mestesugul olaritului a fost pastrat ca un mare secret ne impiedica sa ne deschidem catre olarit, desi aceste "secrete" sunt foarte putine si unele tin de lipsa de etica. Putini cumparatori de vase cunosc faptul ca in marea lor majoritate, smalturile folosite pentru vasele traditionale din care consumam hrana zilnica au continut de plumb, lucru interzis in aproape toate tarile vestice. Oxidul de plumb este folosit pentru a scadea punctul de topire a siliciului, existent in quart (nisipul quartos), care formeaza sticla. Folosind plumb, siliciul care in mod normal se topeste la 1700 grade ajunge sa se topeasca la 900-950 grade. Exista insa substituenti netoxici. In vasele ornamentale, folosirea plumbului nu este periculoasa, insa la vasele pentru uz casnic este. Sa nu mai vorbim de faptul ca multi olari folosesc plumbul din bateriile uzate de tractoare pentru obtinerea smaltului mult dorit. 
In ceea ce ma priveste, ma indrept inspre a face lucruri frumoase, de calitate, durabile si pretioase. Mi-ar place sa fac portelan din lut 100% romanesc, smaluturi din materiale accesibile, din roci macinate, din sare, din cenusa, din dolomit etc. Asta inseamna in primul rand o ardere la temperatura mai mare, in jur de 1300 grade. Inseamna studiu intens si dedicare, deoarece mostenirea noastra in acest domeniu (al arderii vaselor la temperaturi inalte) este aproape inexistenta. Am sa va tin la curent cu studiile mele, si simt ca in viata asta am sa raman la gradul de ucenic. Este un domeniu atat de vast. Secrete, nu, practica si iar practica, da.
     Am scris aceste randuri pentru a va incuraja, a va inspira si a va indemna sa pornim impreuna in aceasta aventura in domeniul olaritul, un mestesug atat de stravechi si de nobil. Sa facem cinste stramosilor nostri care acum 5000 de ani faceau vase de lut care impresioneaza si astazi prin sensibilitate si simt artistic. Sa incercam sa ridicam macar putin stacheta. 
     Exista nenumarate moduri de a decora un vas. Mai jos sunt doua boluri, care pot fi folosite separat sau cel mic devenind un capac pentru acoperirea bolului mare. Tehnica folosita pentru a crea striatiile se numeste in engleza "chattering", poate ma puteti ajuta sa ii gasim un cuvant adecvat in limba romana.
Am vazut folosirea acestei tehnici la multi olari, insa cel mai mult mi-a placut cum a folosit-o olarul Euan Craig. Va las sa va delectati cu un clip video despre aceasta tehnica, tinem aproape.
     

duminică, 12 februarie 2012

The Treasure of Pearls

O frumoasa dimineata de februarie. Privesc pe fereastra spre zapada de un alb imaculat ce straluceste in razele soarelui. Servesc micul dejun impreuna cu familia, in vase de lut simple si frumoase, frumoase poate pentru ca le-am facut eu. Nu e ambitie, nici orgoliu, e reintoarcerea la natural, la bucuriile izvorate din viata simpla si traita in armonie cu Natura. Haine mai putine dar naturale, croite cu drag. Mancare, poate mai putina dar facuta in propriul camin de sotia iubitoare. Fara chimicale, fara aditivi sau potentiatori de aroma, dar potentata de dragostea care intotdeauna face mancarea mai gustoasa si indestulatoare. Este nevoie de atat de putin pentru a fi fericiti cu adevarat.
Sorb din ceaiul fierbinte si ma uit la fiul meu care se joaca cu ingredientele din farfurie, creand o adevarata poveste cu eroi si personaje negative din bucatele de rosii, castraveti si branza.Ce repede trece timpul, ce mare s-a facut!
O pace neasteptata se asterne in intreaga mea fiinta. Ce minunata senzatie venita atat de spontan dintr-un domeniu atat de necunoscut! Ma ridic de la masa si ma retrag in camera alaturata. Aprind o lumanare, ma inchin in fata Puterii Divine care a creat intregul Univers, ne-a creat pe noi fiintele umane intr-un mod atat de perfect si armonios. El ne da echilibru si sensibilitate artistica, ne ofera hrana zilnica si vegheaza mereu asupra noastra, iar noi il numim Dumnezeu, Iehova, Allah, Sadashiva sau insasi Natura.
Ma asez la masa, ma infasor intr-un sal calduros si astern urmatoarele versuri pe hartie:


The treasure of pearls

My unique world of matter and soul I deny
Utmost delight in tracing back the roots I feel
No friend, no other to share with
Truly I am.

Crores of luminous beings I bow to
Engulfed in the ocean of nectar I am
Nothing to prove, nothing to understand no more
Verily I.

The flame of desire has no more fuel to consume
Still is the mind that unfolds the treasure of pearls
Shining, glorious, marvelous they are
Self revealed.

miercuri, 25 ianuarie 2012

Ganduri, forme si sunete

Gandurile vin si pleaca, ca si formele de vase pe care le contin in interiorul meu. Forma exterioara e mereu alta, in interiorul vasului aceeasi substanta sublima. Cand ridic un vas si apoi inca trei la fel, am senzatia si entuziasmul copilaros a celui care a inteles. Inca zece la fel si incep sa ma minunez si sa ma intreb in acelasi timp. O suta si realizez ca nu stiu nimic, nici n-am stiut cu-adevarat vreodata. 
Un apropiat prieten muzician iranian, Sadegh, care isi asterne inima in melodiile sale sufi mi-a impartasit aceeasi experienta. Cu cat repeta o fraza muzicala mai des, cu atat se minuneaza el insusi de noile subtilitati pe care le poate percepe si valurile de beatitudine care il surprind mereu si mereu. De unde vin aceste forme, de unde aceste sunete? De unde bucuria si de unde frumusetea? Un intreg univers plin de viata intr-un vas de lut aparent inert, un sunet ce strapunge spatiul, unde incepe si unde sfarseste el? 
Repetitia da intotdeauna rezultate, in olarit ca si in orice altceva. Rabdarea, cel mai bun prieten. Dorinta de corectare si de cunoastere, cel mai bun invatator. Acum permiteti-mi sa ma intorc la simplele, plictisitoarele, frustrantele si minunatele vase de lut care-mi mananca viata. Dar si ce bine e...


P.S.
La vara pregatesc cateva workshop-uri de olarit la Arieseni, in inima muntilor Apuseni. Scrieti-mi pentru a va exprima intentia de participare, chiar daca mai e ceva pana la vara. Mie unul, deja mi-e dor de munte. Acolo o sa...
...olarim impreuna cu drag si spor
...savuram o cura de afine si de aer curat
...privim prapastia (Groapa Ruginoasa) care se afla intre noi si cunoastere si o sa incercam sa cladim impreuna un pod trainic pentru a o traversa
...cugetam impreuna in jurul focului
...ne simtim bine. Foarte bine.

vineri, 30 decembrie 2011

Jurnalul unui olar chinez

Din jurnalul lui Shanyuan Lu, mesterul principal al atelierului de olarit de langa Jingdezhen, al 3-lea an al guvernarii Imparatului Yongle (anul 1405) 
Ziua 1: Atelierul nostru a primit o comanda de la curtea imperiala! Marele nostru imparat a decis ca noi sa facem vase ceramice ce vor fi prezentate ca daruri pentru o importanta misiune diplomatica.
Am trimis majoritatea ucenicilor pe dealuri pentru a aduna lemn uscat. Nu trebuie sa riscam in a ramane fara si nu avem timp suficient pentru a taia si usca lemn proaspat. Eu ii voi supraveghea pe ucenicii mai tineri in timp ce scot lutul. Vom folosi lutul cel fin de culoarea gri deschis de pe coasta Gao-ling, acel lut care e de un alb atat de pur dupa ardere.

Ziua a 3-a: Ucenicii taie lutul dintr-o groapa de-a mea preferata din Gao-ling. In sfarsit au gasit modalitatea potrivita de a-si folosi harletele pentru a taia bucatile in dreptunghiuri frumusele. Tinerii prea inflacarati au incercat sa taie mult prea mult din prima si si-au innamolit harletele. Cel putin vom termina maine cu culesul lutului. Trebuie sa incepem treaba, si repede!

Ziua a 5-a: A fost o calatorie grea inapoi. Unul dintre boi s-a ranit la un picior. Oricum, pana la urma am inceput curatarea lutului. Ucenicii noi invata cum sa amestece lutul cu apa in recipiente astfel ca amestecul lutos sa nu fie prea subtire, dar in acelasi timp sa fie suficient de fluid pentru a trece prin site. Pana dupa-masa, tot lutul ar trebui sa fie filtrat in urmatorul set de recipiente. 

Ziua a 6-a: Ucenicii noi! Filtrand majoritatea pietrelor, ramurelelor, radacinilor si altor impuritati au crezut ca au terminat! Hai, unul dintre ucenicii mai experimentati i-a prins imbucand in bucatarie si i-a adus din nou la treaba. Trebuie sa fiu cu ochii pe el: s-ar putea sa ajunga un bun lider de echipa pe masura ce inainteaza in profesia noastra. 
Am verificat stocul nostru de petunze, roca feldspat. Avem cantitati suficiente pentru acum, dar trebuie sa fac o noua comanda pentru ca mai multa piatra sa fie macinata de ciocanele morilor din josul raului. Si de data asta trebuie sa-mi aduc aminte sa verific personal cand ajunge. Trebuie sa fie la fel de fina ca matasea de la curtea imperiala de data asta, altfel ii voi taia morarului mustata. 

Ziua a 7-a: Lutul a fost filtrat de mai multe ori deja. Le-am spus celor mai tineri sa lase lutul sa se aseze acum, si apoi sa goleasca cat de multa apa pot din containere.Voi verifica finetea si textura de indata ce termina de facut asta. As putea chiar sa le spun sa aduca petunze la containere acum. Lutul va fi gata pentru a fi amestecat cu praful de roca ori azi ori maine. 

Ziua a 8-a: L-am pus pe Li sa continue in a rafina mici portiuni de lut pentru a le folosi la glazura noastra. I-am zis sa foloseasca acele vase mari din partea vestica a curtii. Lutul si petunze au fost amestecate in dimineata asta si cativa ucenici mai prostuti au vrut sa calareasca bivolul ca sa amestece piatra cu lutul. Ca si cum animalul n-a lucrat din greu pana acum. Macar i-am prins inainte sa aduca bivolul in containerele cu lut si i-am pus sa-i curete copitele inainte. Paie si balegar in lut? Bah! Tineri nesabuiti! 

Ziua a 9-a: Ucenicii au adunat lutul in bulgari seara trecuta si l-au acoperit cu carpe. Fie ca Zeita Guan-Yin sa imi dea liniste si multa rabdare! Tinerii ignoranti se plangeau despre cum lutul mirosea a mlastina. Nu au macar un gand in capetele lor goale? Cum au putut sa traiasca in satul asta toata viata lor fara sa stie ca cele mai bune dintre luturile albe miros cand sunt gata de a fi lucrate pe roata? 
Pana la urma, lutul este pregatit. Trebuie sa ma asigur ca fiecare ucenic stie cum sa framante si sa elimine aerul din lut pentru a-l pregati pentru olari. Asta va fi munca noastra pentru azi. 

Ziua a 10-a: In sfarsit modelarea lutului pe roata pentru comanda noastra a inceput. Renshu si-a rupt batul pe care-l folosea pentru a-si invarti roata si s-a plans toata ziua ca vrea unul nou. Wencheng si Gen sunt gata sa-l arunce in groapa de la moara. Lasand personalitatile la o parte, olaritul merge bine. Pana maine sau poimaine vor fi gata vase pentru ca pictorii sa-si poata incepe munca.
L-am pus pe Hai si Feng sa macine pretiosii bulgari de cobalt pe care i-am primit sezonul trecut de la otomani, departe dinspre vestul nostru. Delun supravegheaza munca si el va pregati vopseaua de cobalt pe care o vor folosi pictorii. 

Ziua a 11-a: Vremea a fost buna cu noi; vasele ridicate ieri s-au uscat suficient pentru a putea fi fasonate in aceasta dimineata si date pictorilor. Sunt multumit in special de cateva din vazele lui Wencheng. Cred ca acestea le vor fi pe plac diplomatilor. I-au spus lui Ai sa le picteze, sa-si foloseasca indemanarea si sa picteze dragoni pentru a crea daruri demne de a veni din partea Imparatului nostru. 

Ziua a 12-a: Renshu continua sa se planga. Spune ca roata lui nu mai merge ca inainte. L-am urmarit pentru un timp. Ar trebui sa poata ridica douazeci de boluri dintr-o movila de lut in tot atatea minute. Din cauza mofturilor lui, reuseste sa ridice atatea intr-o perioada de timp de aproape doua ori mai mare. Bah! Macar munca lui Ai merge exceptional de bine. Imi place in mod particular o vaza mare a ei. Doi dragoni cu trei degete invartindu-se cu forta printre lotusi infloriti. Vasul este la fel de frumos ca si ea; ma rog ca cuptorul sa fie bland cu el. Ai a luat-o si pe Cuifen sub aripa ei pentru a invata-o diferitele tehnici de pictura. 
Trebuie sa-mi aduc aminte sa-l trimit pe Li pentru mai mult bambus si par fin de capra pentru a face mai multe pensule. Vom face mai multe pensule imediat dupa ce terminam cu aceasta comanda. 

Ziua a 14-a: Olarii au ridicat suficient de multe vase pentru a arde un cuptor plin de data asta. Asta e bine. Chiar si pentru Imparat, ma doare cand trebuie sa ardem cuptorul pe jumatate plin. Este atat de mult efort incat vreau sa folosesc absolut tot spatiul. 

Ziua a 16-a: Pictorii lucreaza acum la ultimele vase. E bine, avand in vedere termenul limita, ca toate aceste vase sunt decorate doar cu oxid de cobalt, cu glazura transparenta deasupra. In acest fel, ele trebuie sa treaca prin cuptor doar o data in loc de doua ori. 
Ma declar multumit. Chiar si ucenicii se descurca bine. Nici unul n-a scapat vreun vas in timp ce-l scufunda in recipientul cu glazura pe care Bingwen si Fuhua au amestecat-o sub indrumarea mea. 

Ziua a 23-a: Am avut mult soare; vasele sunt acum uscate si gate pentru a fi arse. Ucenicii pun vasele pe rafturi si carausii le incarca in cuptorul nostru urcator. Le-am spus tuturor sa aprinda lumanari si betisoare parfumate la altarul de la cuptor pentru a-l multumi pe Feng Huo Hsien (si alti zei care ne-ar putea binecuvanta) pentru o ardere buna. Am asezat surcelele pentru inceperea focului si cativa busteni in camera principala de ardere si m-am asigurat ca exista suficient lemn la indemana. 
In seara asta vom porni focul si vom incepe perioada de incalzire lenta. Prea multa caldura prea repede si vasele se vor crapa...ceva ce tinerii nu par sa inteleaga niciodata, indiferent de cate ori l-i se spune, pana nu e prea tarziu. 

Ziua a 24-a: A fost o noapte lunga, dar bine-nteles acesta este doar inceputul. L-am trimis pe tanarul Jing sa doarma putin, pentru ca a stat toata noaptea cu mine alimentand focul.Vom avea nevoie de energia lui tinereasca in urmatoarele 2-3 zile; cel mai bine este ca el sa se refaca acum. 
Cuptorul incepe sa se incalzeasca cum trebuie. Dragon flamand ce e, va manca bine in urmatoarele zile! Il vom hrani prin camera si gurile de ardere timp de doua zile sau chiar mai mult. Cat despre el, va infuleca lemnele intr-o parada de flacari si zgomote. 
Numai cand voi vedea acea culoare pe care am ajuns sa o cunosc, acea stralucire galbena-albicioasa, le voi spune celor ce stau in jurul dragonului nostru:” Ajunge, dragonul nostru a mancat destul”. Si vom aprinde mai multe bete parfumate , vom bea apa rece si mai mult ca sigur vom adormi in pozitia si in locul in care ne vom afla. 
Dar asta urmeaza sa se intample. Deocamdata, trebuie sa ma intorc la dragonul meu mereu flamand. 

Ziua a 27-a: Arderea pare sa fi decurs bine. Acum trebuie sa asteptam cuptorul sa se raceasca inainte de a-l deschide si scoate vasele. Cum a trebuit sa explic, din nou, tinerilor, ca daca nu lasam cuptorul sa se raceasca incet, vasele se vor sparge si glazura va crapa. Le spun tot timpul, „daca vreti sa deveniti olari, trebuie sa aveti rabdarea unui olar”. 
I-am trimis sa culeaga paiele de care avem nevoie pentru a impacheta vasele cand sunt gata. Le-am spus sa aduca de doua ori cantitatea pe care o vom folosi acum. 

Ziua a 30-a: Am scos vasele din cuptor astazi, nici o clipa prea devreme. Trebuie sa livram comanda maine, jos in oras pe strada veche unde pavelele, pe care noi olarii din oras le-am facut, sunt in forma unor broaste testoase albastre care par sa vina tocmai din Fluviul Chang. 

Vaza mare cu dragonul pe care l-a pictat Ai a iesit minunata. I-o voi arata emisarului in mod deosebit. Fie ca Imparatul sa fie multumit!