O vizita in Tinutul Zimbrilor

De mult timp ne-am dorit sa vizitam Gradina Zoologica "Dragos Voda" din apropierea orasului Targu Neamt. Este singurul loc din tara unde se pot vedea zimbrii, iar gradina arata mai degraba a rezervatie naturala, fiind situata la marginea unui lac si inconjurata de dealuri inalte impodobite cu paduri de foioase si conifere. Animalele dispun de spatii generoase, ceea ce le fac foarte prietenoase. Fiul nostru a dat mancare cerbului din poza de mai sus (iarba proaspata si frunze de papadie culese din vecinatate) si au devenit foarte buni prieteni. 

Zimbrii sunt animale impunatoare pe care....e mai bine sa le admiri de la distanta. 

Locul a depasit cu mult asteptarile noastre, il recomand tuturor si noi de abia asteptam sa-l vizitam din nou.

Generozitate de politician

     Deseori ma gandeam la o solutie prin care coruptia ar fi putut fi, in mare parte, inlaturata, iar cinstea, moralitatea, onestitatea si dragostea fata de tara si umanitate in general sa poata inflori. Avand in vedere caracatita coruptiei, bine infipta in mai toti politicienii, contemplam la faptul ca ar fi putut fi oprita printr-o gratiere, o stergere cu buretele, un act crestinesc de clementa din partea societatii civile a politicienilor corupti, pentru a oferi o noua sansa celor care isi doresc sa se schimbe insa nu pot, fiind santajati mereu si mereu de colegii de breasla. Tragem linie, intarim legile, sanctionam mai aspru coruptia si aplicam cu sfintenie legea de azi inainte.

     Iata insa ca politicienii nostrii ne-au luat-o inainte, s-au gandit si ei sa se gratieze singuri si sa legitimizeze in continuare furtul. Cata generozitate.

Modelarea lutului - Modelarea Sinelui

Azi am dat din intamplare peste un interviu luat de Liliana Negoi si publicat pe blogul Din Dragoste pentru Arta in urma cu 2 ani. Aveti articolul mai jos:

Era una din acele zile când nu te aştepţi la nimic anume, pur şi simplu frunzăreşti realitatea cotidiană cu o oarecare detaşare, atunci când aceasta se hotărăşte să îţi îndrepte privirea spre ceva despre care simţi imediat că TREBUIE să afli mai multe. Cam aşa mi s-a întâmplat mie când mi-a picat în faţa ochilor numele lui Mihai Sturza şi anunţul despre atelierul său de olărit deschis de curând în Bucureşti – pur şi simplu am ştiut că e un om despre care se pot spune multe şi despre care vreau să vă povestesc şi vouă, cititorilor noştri.

Pe pagina ta ai scris “Olăritul este pentru mine un mod de exprimare. Vasele făurite de mâinile mele reprezintă ceea ce sunt, ele poartă amprenta întregii mele fiinţe. O viaţă de om nu e suficientă pentru a pătrunde esenţa acestui meşteşug, al cărui secret nu stă atât în formulele de smalţ, tehnicile de decorare sau modalităţile de ardere, infinite de altfel, cât în starea de graţie pe care o poţi dobândi lucrând la fiecare vas în parte. Lutul, acest preţios şi umil material, este cel responsabil…”. Încheind citatul, acum vine întrebarea care mi-a răsărit în minte citindu-ţi cuvintele de mai sus: atunci când prelucrezi lutul simţi o oarecare paralelă între lutul din mâinile tale şi lutul din care se presupune a fi fost creat omul?

Lutul este un material natural, provenit din Mama Pământ. În atelier, lutul reprezintă pentru mine însuşi Pământul Mamă, un material sacru. Lutul mă echilibrează, mă eliberează de tensiuni interioare şi mă umple de bucurie atunci când îl lucrez. Identific lutul din mâinile mele cu lutul din care sunt făcut, dar cred şi că aceasta este o alegere personală. Suntem parte din natură, iar comuniunea cu natura este ceea ce caut. Olăritul mă ajută nespus în acest sens.

Consideri că atunci când modelezi lutul te modelezi pe tine?
Cred că în momentul în care am ajuns să stăpânim tehnica şi ne putem manifesta liber, spontan, ceea ce iese din mâinile noastre reflectă caracterul, temperamentul, sinceritatea noastră. Sunt un căutător al adevărului şi modelând lutul caut să mă cunosc mai bine pe mine însumi. Deseori îmi studiez formele şi uneori îmi descopăr o lipsă sau un cusur în vasele ce au ieşit din mâinile mele. Îmi oferă şansa de a mă corecta. Este un proces care durează o viaţă, însă sunt fericit că am descoperit lutul şi lutul m-a descoperit. Mă simt în largul meu în compania lutului.

Din punctul meu de vedere există ceva aparte în acest meşteşug al olăritului, pentru că sunt implicate toate elementele de baza – lutul, apă, focul, aerul şi mai ales sufletul. Am putea spune că există o întreagă filosofie în spatele acestui meşteşug-artă?

Aşa este. Lutul este modelat cu ajutorul apei, se usucă cu ajutorul aerului, devine vas ceramic în contact cu focul şi poartă amprenta sufletească a artistului. Vasul are picior, burtă, umăr, gât şi buză precum fiinţa umană. Acest meşteşug există de când lumea şi chiar dacă a ajuns să fie ameninţat de invazia plasticului şi a altor materiale sintetice, produse de maşini, majoritatea oamenilor aleg totuşi să-şi consume hrana într-un vas de lut, făcut manual, cu multă atenţie şi dăruire. Despre olărit ca filozofie aş putea vorbi la nesfârşit, poate însă altă dată.

Între multele obiecte ieşite din mâinile tale am observat şi seturi pentru ceai. Ai realizat vreodată un cha-no-yu folosindu-ţi propriile creaţii?

Îmi place ceremonia ceaiului, îmi place filozofia din spatele ceremoniei, dar nu am băut niciodată un ceai după tradiţia japoneză. Am făcut însă şi fac vase de ceremonia ceaiului, fie că sunt pentru ceremonia japoneză, chineză sau a altor culturi. Mi-ar place să fac o expoziţie în viitorul apropiat cu ceşti, căni, boluri, ceainice şi alte vase folosite în ceremonia ceaiului. Am contactat deja în acest sens o asociaţie japoneză din Bucureşti pentru a încerca să învăţ cât mai multe despre modul corect de a face şi de a folosi vasele folosite în ceremonie. Simt că nu-mi ajunge această viaţă pentru a învăţa tot ceea ce mi-aş dori. Totuşi, sunt o persoană satisfăcută cu ceea ce am şi cu ceea ce sunt.

Unii se mulţumesc să crească singuri, alţii îi ajută şi pe alţii să crească. În prezent ştiu că predai cursuri de olărit în Bucureşti şi Iaşi. Care e mai uşor de modelat: lutul de pe roata din faţa ta sau „lutul” celor pe care îi înveţi tainele acestui meşteşug?
Înainte, învăţarea unui meşteşug presupunea o lungă perioada de ucenicie. Ucenicul trebuia să fie determinat, disciplinat, muncitor şi foarte umil în faţa meşterului. Recunosc că nu am întâlnit încă acel ucenic care să fie înzestrat cu aceste calităţi. Vremurile s-au schimbat, lumea nu mai are răbdare, oamenii vor să facă mai multe lucruri în acelaşi timp. Înţeleg însă acest lucru şi încerc să creez o atmosfera relaxantă pentru cursanţi, pentru a rămâne măcar cu o amintire plăcută dacă nu cu altceva. Majoritatea cursanţilor care vin la cursurile mele au servici şi nu caută decât o metodă de a se relaxa şi a se deconecta. Olăritul îţi oferă această experienţă, în plus se leagă prietenii foarte frumoase. Mi-am făcut mulţi prieteni dintre cursanţi. Cred că e valabilă zicala: „Cine se aseamănă se adună”. Lutul ne-a adus împreună. Ca să răspund însă întrebării, în mod categoric este mai uşor de modelat lutul.

Evident că o să pun şi întrebarea aceea clişeu: când ai ştiut sau simţit că ASTA e ceea ce vrei să faci?
Primul meu contact cu lutul şi cu roata l-am avut în America, unde am făcut clasa a XI-a. La ora de arte am făcut desen, fotografie şi ceramică. Mi-a plăcut atât de mult încât am rugat profesorul şi acesta mă lăsa în fiecare zi, în pauza mare, să vin şi să ridic câţiva bulgari de lut. Asta a fost în 1994. Apoi mi-am dorit să devin olar, însă la noi olăritul este văzut doar ca un meşteşug popular, practicat de ţărani, majoritatea olarilor neavând un viitor prea strălucit în faţă. Asta a văzut şi tatăl meu şi nu m-a încurajat să merg mai departe pe linia ceramicii şi astfel am ajuns la o facultate de afaceri internaţionale în Heidelberg, Germania. Deseori însă mă uitam pe internet şi admiram vase de lut, în special vase japoneze, coreene şi chinezeşti.

Şi, ca o continuare a întrebării de mai dinainte, care e istoria primului obiect de ceramică pe care l-ai făcut vreodată?
Am relut contactul cu lutul ulterior şi am studiat o vreme la o doamnă olar în Vadu Crişului, o localitate cu tradiţie în olărit din judeţul Bihor. Acolo am făcut şi primele vase care au rămas nearse în vitrina unui prieten.

O altă latura artistică de-a ta este muzica – şi nu oricare, ci muzica indiană clasică, pe care o şi practici. S-au influenţat vreodată cele două – olăritul şi muzica – între ele?

Muzica este una dintre cele mai măreţe arte, ea ne înfrumuseţează viaţa, ne înalţă conştiinţa, ne bucură şi ne alină suferinţele. Cui nu-i place muzica? Însă pentru a învăţa muzică trebuie disciplină, răbdare, multe sacrificii. Aceste calităţi, odată dobândite, însuşite, fac ca învăţarea unei alte arte să fie mult mai uşoară. Există atât de multe asemănări între toate artele. Repetarea unei fraze muzicale îţi permite învăţarea şi aprofundare ei, precum ridicarea a o sută de cilindri de lut. Muzica indiană clasică este diferită de cea vestică, ea se învaţă prin tradiţia orală, neexistând nimic scris. Muzica trebuie practicată până când devine parte din artist. Olăritul este muzică pentru mine. În olărit regăsesc acelaşi traseu şi astfel pot să fiu mult mai răbdător cu mine însumi şi să înţeleg că rezultatele vor veni, dar la timpul potrivit, odată cu ajungerea la maturitate. Fără a fi modest însă sunt conştient că sunt încă în perioada copilăriei, o perioada la fel de frumoasă.

Din câte am aflat şi soţia ta are legături cu arta – am descoperit între fotografiile tale una a unui vas sculptat de ea. Există o colaborare între voi doi?

Soţia mea este mult mai mult artist decât mine. Este foarte talentată, dar deocamdată îşi dedică mai mult timp creşterii şi educării băiatului nostru, care are 6 ani. Încet, încet, începe să aibă mai mult timp şi mă ajută în atelier. Aştept ziua când voi fi cunoscut ca soţul artistei Alina Sturza.

Cât de mult crezi că ne reprezintă pe noi ca naţiune acest meşteşug şi cât de mult crezi că ar trebui să ne reprezinte?


Olăritul aparţine în egală măsură tuturor popoarelor, fiind un meşteşug universal. Ce ne reprezintă pe noi, românii, în afară de Dracula & Co? Sunt prea multe exemple de oameni deosebit de înzestraţi care nu au fost acceptaţi, recunoscuţi, susţinuţi în timpul vieţii lor, iar acum ei sunt embleme pentru ţara noastră, ne reprezintă. Olăritul în particular, toate meşteşugurile în general, trebuie susţinute, nu de politicieni, ci de conştiinţa fiecărui român. În domeniul olăritului, mi-aş dori ca ceramica noastră să fie făcută cu etică şi simţ de răspundere, iar produsele să fie de o înaltă calitate, atât de frumoase şi de apreciate încât fiecare român să fie mândru de ele, să se simtă reprezentat de ele.

Un bol de hrana

    Deseori oamenii imi spun, vazand vasele mele, ca ar trebui sa fie mai stabile, mai trainice, mai strasnice. Noi suntem obisnuiti sa mancam in strachini sanatoase, proiectate si asigurate impotriva cutremurelor noastre de comportament. Ne place sa apucam o cana, sa o bem pana la fund, sa o trantim eventual pe masa, victoriosi. Ne place sa mancam in fata televizorului, infulecand fara sa ne uitam in farfurie, iar daca mana noastra da sa prinda strachina din instinct, fara a ne uita la ea, nu am vrea sa avem o surpriza si sa rasturnam vasul, datorita unui picior prea mic. Iar dupa cateva pahare, situatia devine si mai greu de controlat. Ei, am exagerat, nu suntem chiar asa. 

    Vasele mele vin insa dintr-o alta lume si spun o alta poveste. E adevarat ca sunt inspirat intr-un mod natural de cultura asiatica. Consider ca e foarte bine sa fim inspirati si ca, uneori, nu e rau sa importam unele lucruri, obiceiuri sau calitati. Insa de obicei importam lucruri care sunt in detrimentul nostru, lucruri care ne ofera placeri imediate, lucruri care par stralucitoare si vin la oferta. Black Friday este un astfel de exemplu, o zi cu adevarat neagra pentru mestesugari, pentru artizani, pentru producatorii locali care se lupta in fiecare zi pentru a supravietui exploziei de mega reduceri din supermarket-uri. De ce sa cumparati un bol de-al meu, ma intreb, cand la acelasi pret puteti sa cumparati 12 din supermarket? 

    In primul rand, imi respect munca. Muncesc cu mult drag si pasiune, pun atentie in tot ceea ce fac. Iau in considerare buza vasului, piciorul vasului, ondulatia naturala data de roata, modul in care smaltuiesc, decorez si ard vasul. Sunt atent si alert la starea mea interioara, sunt calm, satisfacut, bucuros, ma simt implinit cand sunt in atelier. Aceasta stare a mea patrunde in vasele mele, sunt perfect constient de asta. Starea mea imprima modele nevazute vaselor mele, sa nu lasati ochii sa va insele. Mai mult decat pentru a va delecta simturile sau intelectul, vasele mele sunt facute din suflet, pentru suflet. Sunt nepretuite. De fapt, nu le puteti cumpara, ele va sunt oferite. 

    Vasele mele sunt facute cu responsabilitate pentru a responsabiliza. Ele au o stabilitate naturala, sunt gratioase si firave in acelasi timp. Trebuie sa va purtati cu grija cu ele. Aceste vase va invita sa introduceti ceremonia in viata de zi cu zi. Sa fiti prezenti in timp ce le folositi. Va invita sa consumati  doar atat cat aveti nevoie, nu mai mult. Aseazati hrana intr-un mod artistic in acest bol, mancati asezat. Nu va grabiti. Sunt lucruri importante care nu pot fi invatate altfel. Nu planificati, nu vorbiti la telefon, nu bateti din picior in timp ce stati in fata unui bol de hrana. Aveti o oglinda in fata dumneavoastra prin care va puteti privi sufletul. Savurati din plin momentul. Pentru astfel de momente ne-am nascut pe acest pamant, momentele de gratie sunt la dispozitia noastra, a tuturor, in fiecare zi. Colectivitatea acestor momente ne dau echilibrul si puterea de a face fata tuturor dificultatilor din viata noastra, ne permit sa vedem frumusetea din jurul nostru, ne inspira si ne inalta, ne ilumineaza.

    Nu gasiti asa ceva la supermarket, nici chiar de Black Friday. Mai ales de Black Friday.

P.S. Nu am nimic personal cu aceasta sarbatoare a cumparaturilor, intitulata foarte sugestiv "Black Friday", sotia tocmai mi-a spus ca a cumparat o canapea 'super tare' la super mega oferta. Te pomenesti ca a dat norocul peste noi.

O noua calatorie

Nu stiu ce m-a atras atat de mult spre olarit. Nu am pe nimeni in familie care sa fi avut tangenta cu lutul, nu sunt legat de nici o scoala romaneasca de olarit, nu urmez un anume arhetip. As putea spune, fara falsa modestie, ca nu am un talent anume, nu am urmat o scoala de arta si sunt departe de a intelege forma, atat cea exterioara cat si cea interioara. Olaritul a fost si este pentru mine o joaca a unui copil inocent care ma apropie de pamant, de natura, de mine insumi. Mai mult decat olaritul iubesc puritatea, autenticitatea si sinceritatea, calitati manifestate sau nemanifestate in fiecare mestesug, arta sau om. Mai mult decat acestea pretuiesc adevarul, iar acesta este scopul real al calatoriei mele.
In aceasta perioada, atelierul de olarit pe care l-am incropit in Bucuresti va fi inchis, iar calatoria mea spre adevar va capata o noua forma. In drumul meu spre radacinile olaritului am avut privilegiul sa intalnesc oameni frumosi carora le multumesc pentru prietenia lor si sper ca am reusit sa inspir si sa aprind flacara cautarii in cei interesati de nobilul mestesug. Pentru acei sinceri cautatori sunt mereu disponibil pentru a impartasi din putinul pe care am reusit sa-l dobandesc in ale olaritului, chiar daca in aceasta perioada nu voi mai primi ucenici tocmai pentru a-mi putea continua eu ucenicia.
Mestesugul ramane mereu aproape de mine si-l voi practica in continuare la locuinta mea din dulcele targ al Iasului, in atmosfera tihnita de acasa. Framantatul lutului, sunetul rotii si al lutului ce aluneca printre degete, focul ce purifica si desavarseste forma sunt elemente de contemplatie si meditatie care imi umple inima de bucurie. Mai mult decat atat, oportunitatea de a oferi din vasele mele prietenilor mei si celor ce apreciaza vibratia mainilor mele reprezinta o si mai mare binecuvantare, iar bucuria lor mi se intoarce insutit.

Mihai Sturza, Bucuresti

Ceramica din Africa

In mare parte, ceramica africana este modelata fara ajutorul rotii de olar, prin tehnici aparent simple, dar care necesita o experienta de multi ani pentru a putea fi insusite. De la prepararea lutului pana la procesul de ardere, totul este facut cu multa truda, de catre familii de olari care duc mai departe o traditie milenara. Cea mai mare parte a ceramicii africane este de natura utilitara, insa elementele de decor sunt nelipsite, iar formele, organice prin faptul ca sunt facute manual, sunt elegante si placute. Un element important il reprezinta arderea la temperatura joasa, care nu cred sa depaseasca 800 grade Celsius. Vasele sunt puse pe pamant, asezate cat mai compact, iar peste ele sunt puse diverse materiale lemnoase, gasite in apropiere, de la mici ramuri uscate pana la paie. Pentru a nu arde prea repede, olarii pun apoi ramuri verzi sau arunca apa peste foc pentru a-i reduce intensitatea. Pentru majoritatea ceramistilor din vest, vasele arse la o temperatura joasa reprezinta un defect, deoarece smalturile si ceramica sunt in general cu atat mai frumoase, mai rezistente, mai calitative cu cat temperatura se apropie mai mult de temperatura de vitrifiere a lutului. Insa, in special aceasta ceramica nesmaltuita arsa la temperaturi joase este potrivita pentru a fi pusa direct in flacara, calitate esentiala a vaselor utilitare africane.

Am studiat putin despre vasele de lut care pot fi puse direct la flacara deoarece mai multi oameni sunt interesati de astfel de vase. Daca vasele sunt smaltuite, este extrem de greu de obtinut o astfel de formula de lut (care in general este arsa undeva la 1300 grade Celsius) si de smalt, sunt necesare multe ingrediente si multe teste pentru a obtine ceva satisfacator. Insa vasele nesmaltuite, arse la temperaturi joase, au aceasta calitate si pot fi intalnite si la noi in Romania, de asemenea in vasele de gatit marocane (tagine), in general in toata ceramica din Africa.

   Un film foarte bine documentat despre ceramica africana ma lasa cu putine lucruri de spus in plus, astfel incat va las sa va delectati cu acest exceptional documentar intocmit de Profesorul de Istorie a Artelor Christophor D. Roy, de la Universitatea din Iowa, S.U.A., care a avut bunavointa de a-mi permite sa public filmul pe blog, fiind incantat de oricine si-ar arata interesul in arta africana.

Udu
Udu este originar din Nigeria. Este un instrument muzical creat de femeile din poporul Igbo, care locuiesc in partea estica a tarii. Initial era folosit doar de catre femei pentru diverse ceremonii, insa acum este un instrument african extrem de popular folosit in biserici crestine, grupuri de muzica pop, jazz etc. 

In traditia poporului Igbo, barbatii nu au voie sa faca vase ceramice, fiind considerat un subiect tabu. Se crede ca barbatii care incearca sa faca astfel de vase vor deveni impotenti. Lutul folosit pentru a face aceste udu este colectat de catre femei din locuri secrete, sacre, unde prezenta unui barbat ar fi considerata o grava incalcare. Aici, femeile se roaga si aduc ofrande zeitatii feminine a olaritului.
Cand un olar ajunge sa stapaneasca mestesugul, i se confera un grad inalt simbolizat de legarea unei sfori facute din fibre naturale, care este purtata la glezna olarului pentru tot restul vietii. Un geniu olar ar ajunge probabil sa poarte sfori la ambele glezne. 
In limba Igbo, udu inseamna vas de lut. Se cred ca udu a evoluat dintr-un vas de carat apa. Exista si udu pentru pastrat grane si alte alimente. De asemenea poate fi intalnit pe ramurile unor copaci inalti. Satenii le pun acolo pentru a colecta miere. Albinele colonizeaza un vas udu si produc miere, care este mai apoi colectata de localnici si impartita cu membrii comunitatii. In comunitatea Igbo, vase mari udu sunt puse la umbra si actioneaza ca frigidere, pentru a mentine apa rece.
Am luat legatura cu un mare artist care canta la acest instrument de peste 30 ani, Eugene Skeef. El a fost bucuros sa-mi furnizeze un mic clip video pentru a-l pune pe blog, clip care arata modul in care acest instrument sacru este facut. Muzica de pe fundal este o melodie de a lui. Sper ca va va face placere.

Desi am facut mai mult vase ridicate la roata, studiind ceramica africana am inceput sa-mi doresc sa parcurg metodele traditionale, care au o vibratie speciala si ofera o intelegere mult mai vasta a mestesugului. De asemenea, cred ca aceasta incursiune in minunata lume a ceramicii africane m-a facut sa apreciez mult mai mult cultura africana, atat de ritmata, de datatoare de bucurie, apropiata de natura si de spiritul universal al omului.  

Cuptor de ceramica pe gaz

Sunt din ce in ce mai multe persoane interesate de a practica olaritul la nivel de hobby si nu numai, insa nu stiu de unde sa inceapa. Sigur ca un curs de olarit ajuta foarte mult si permite o intelegere mai buna a mestesugului, a uneltelor necesare si costurilor aferente. Workshop-urile pe care le tin in Bucuresti precum si cursurile de la atelierul meu din Iasi sunt locurile unde putem vorbi pe indelete, lamuri diverse aspecte, lucra la roata sau folosi diverse tehnici de modelaj.  Pentru a merge apoi mai departe in practica olaritului sunt necesare in principal 2 lucruri: roata si cuptorul. Rotile se pot cumpara de la magazine specializate, de la noi din tara sau din alte tari (e putin mai ieftin din afara), sau se pot confectiona (cazul rotilor mecanice actionate de picior). Cuptoarele - la fel, insa ele sunt foarte scumpe, in special cele electrice. Cei mai multi au indoieli legate de practica mestesugului si se intreaba daca se merita sa dea atat de multi bani, nestiind daca se vor tine de olarit, vor avea timpul sau spatiul necesar etc.

O solutie foarte buna pentru inceput si nu numai este un cuptor improvizat care foloseste ca si combustibil gazul. Multi se sperie cand aud GAZ, insa, credeti-ma, nu e nimic de speriat. Oricine poate sa-si construiasca un astfel de cuptor si oricine poate sa foloseasca o butelie cu gaz. Am sa incerc sa explic cat mai clar toti pasii pentru a va construi un astfel de cuptor. Daca aveti nelamuriri, nu ezitati sa-mi scrieti sau sa ma sunati, mi-ar face placere sa stiu ca sunteti interesati sa construiti un cuptor si luati olaritul in serios. E un mestesug foarte placut care va da satisfactie, va relaxeaza si in timp poate sa devina o sursa de venit.

De ce aveti nevoie:
1. Un butoi mare de metal. De obicei aceste butoaie sunt pentru ulei industrial si le gasiti goale pe la diverse firme, cred totusi ca la tara (in afara orasului) aveti sanse mai mari sa dati peste unul.
2. Saltea de fibre ceramice. Este asemanatoare la consistenta cu vata de sticla bazaltica. 
3. Adeziv special pentru salteaua de fibre ceramice.
4. Caramizi de samota.
5. Placi si suporturi refractare. Ele devin rafturile pe care asezam ceramica in cuptor. 
6. Butelie si arzator. Gazul propan sau GPL este mult mai bun decat gazul butan pe care il gasiti in mod normal in buteliile de la benzinarii. Nu ingheata iarna si are putere calorica mai mare. La comanda, Petrom-ul de exemplu are butelii speciale incarcate cu GPL. 
7. Elemente prefabricate de cos din caramida rosie (sau semi-samota).
8. Conuri de temperatura.

Butoiul se taie la aprox. o treime de partea superioara, aceasta devenind capacul. Apoi se aplica adezivul pe peretii butoiului (dupa ce butoiul a fost bine curatat in interior) si se aplica salteaua de fibre ceramice. Aceasta se taie cu cutter-ul la dimensiunile necesare. In partea de jos se fac cele doua gauri (vezi poza), printr-o gaura intra arzatorul in cuptor si printr-o gaura iese flacara afara, prin elementele de cos.

In afara de aceste 2 gauri eu am mai facut o gaura, lateral, langa gaura pentru arzator, pentru a permite oxigenului sa intre in cuptor.
Putin mai sus, la nivelul raftului al doilea, am mai facut o gaura mica unde introduc o sonda pentru masurarea temperaturii. In lipsa acestui termomentru digital (care costa vreo 1.000 lei), se introduc in cuptor conuri de temperatura. Gaura la acest nivel se face putin mai mare, astfel incat sa ne putem uita din cand in cand in cuptor pentru a vedea conul. In momentul in care conul de temperatura s-a indoit inseamna ca am atins temperatura necesara si putem inchide butelia de gaz.
Nu e chiar atat de greu pe cat poate parea, daca va faceti un astfel de cuptor si faceti o prima ardere o sa intelegeti exact despre ce este vorba. 
Sunt mai multe variante de cuptor folosind acest butoi. In el se poate arde ceramica folosind tehnica raku, se poate face prima ardere (biscuirea) sau se pot arde vase smaltuite. Eu am ajuns la aceasta varianta care functioneaza perfect pentru mine dupa ce am incercat mai multe variante, mai multe tipuri de arzatoare, am facut multe gauri in butoi etc. Ceea ce este important este ca temperatura sa fie cat mai egala in cuptor, la unele variante aveam diferenta de temperatura de pana la 100 de grade in partea de sus a cuptorului fata de partea de jos. Acum am o diferenta de maxim 10 grade, ating temperatura de 1000 de grade in mai putin de 3 ore si o butelie de gaz imi ajunge pentru 5-6 arderi.
Spor la treaba!

Cateva surse pentru materiale refractare: Interceram, Refrarom

Ceramica din fascinanta India

Nu poti cunoaste o cultura atat de bogata precum cea a Indiei fara sa fi studiat in profunzime mitologia indiana. Puranele, cum sunt cunoscute aceste texte, descriu si glorifica zeitatile hinduse, relatand despre evenimente care au avut loc cu mii si mii de ani in urma, atat in lumea noastra cat si in alte dimensiuni necunoscute noua. Sunt 18 astfel de purane importante, iar impreuna cu cele 4 Vede formeaza fundamentul pe care se bazeaza spiritualitatea indiana astazi. 
Cultura indiana, atat de diferita si de neinteles pentru noi, este fascinanta. Am avut privilegiul sa studiez muzica clasica in India (aici poti urmari un interviu pe care l-am avut la Cluj pe aceasta tema), am petrecut mai mult de un an din viata mea in mijlocul acestui popor pasnic, extrem de generos si primitor, unde se afla cel mai mare tezaur cultural al umanitatii. In mijlocul lor, pentru prima data, m-am rusinat de culoarea pielii mele. Rasa alba poate fi atat de aroganta, atat de superficiala, insa este atat de dornica de a-si impune cunoasterea, atat de limitata, intregii lumi. Dorinta rasei noastre de a subjuga intreaga umanitate, din lacomie, folosind de cele mai multe ori paravanul religiei, a starpit de pe fata pamantului multe popoare de la care am fi putut invata atat de multe lucruri.
Desi englezii au incercat acest lucru si in India si au reusit intr-o anumita masura, totusi cultura indiana, atat de vasta, nu a putut fi distrusa de 500 de ani de dominare britanica. 

Mohandas K. Gandhi a fost cel care, pentru prima data, a adus independenta Indiei pe cale pasnica, prin nonviolenta si non-cooperarea cu raul, termeni asociati astazi cu Mahatma ("Suflet mare" - cum l-au numit indienii) Gandhi. Una din solutiile lui pentru refacerea economiei si inlaturarea saraciei a fost reabilitatea mestesugurilor traditionale, el insusi folosind roata de tors. El i-a invitat pe toti compatriotii lui sa-si arda hainele facute in Anglia si sa cumpere haine naturale facute de satenii saraci. 
India este o tara unde regii se pleaca la picioarele sfintilor, unde moralitatea este pretuita ca darul cel mai pret.
Pentru a intelege ce sta la baza ceramicii indiene de azi, voi oferi exemplul Ramayanei, lectura pe care vi-o recomand din tot sufletul, alaturi de Mahabharata. 
Ramayana ne vorbeste despre viata fara de pata a regelui Shri Rama, venerat in intregul subcontinent indian ca cea de a 7-a incarnare divina a zeului Shri Vishnu, aspectul Tatalui Divin Mentinator al Creatiei. 
Povestea Ramayanei are loc cu peste 8000 de ani in urma, iar faptele petrecute in aceasta perioada depasesc cu mult limitele puterii noastre de intelegere. Nave supersonice, bombe atomice, telescoape de o precizie si putere neinteleasa nici azi, un pod cladit intre India si Sri Lanka, iar pe fundal...., multe vase de lut.

Se spune ca intamplarile extraordinare ale regelui Rama ar fi fost povestite cu exactitate de catre inteleptul Valmiki inainte chiar ca acestea sa fi avut loc, prin clarviziunea inteleptului. Un trib de maimute umanoide, care se presupune ca ar fi "veriga lipsa" dintre maimute si fiinte umane, l-au ajutat pe rege sa traverseze marea construind un pod peste mare. Scriind numele sfant RAMA pe fiecare bolovan, acestia nu se scufundau in mare si astfel maimutele au putut construi acest pod intr-un timp foarte scurt. 

Desi greu de crezut, la fel poate ca miracolul savarsit de Profetul Moise care si-a condus poporul spre libertate traversand Marea Rosie, separand apele, astazi avem poze din satelit care ne aduc la cunostinta existenta unui pod intre India si Sri Lanka despre care nu se stie mai nimic, doar ca ar fi fost construit de mana omului, cu foarte mult timp in urma. 
India este plina de astfel de mistere, care sunt tesute in constiinta fiecarui indian, fac parte din traditia lor milenara si stau la baza culturii lor fabuloase.

Este imposibil sa separi olaritul de spiritualitate in India, unde astazi exista peste un milion de olari, mai mult ca in oricare alta tara. Vase pentru ritualuri sacre, statui ale diferitelor zeitati, precum cele ale lui Shri Ganesha, zeul inocentei si al intelepciunii, reprezinta o mare parte a ceramicii faurite astazi de catre mesterii olari.

Majoritatea olarilor traditionali folosesc roata manuala, pe care o invart cu mana sau cu un bat. Ei centreaza pe roata o bucata mare de lut din care fac mai multe vase. Roata este din piatra sau din lemn si beton, uneori folosindu-se chiar roti de caruta sau chiar de camion. 

Apa este foarte pretioasa in India. In multe zone rurale exista in cantitati limitate, in fantani de mare adancime, si este de slaba calitate. In perioada pe care am petrecut-o in India m-am gandit deseori si am dus dorul izvoarelor noastre cu apa rece, atat de curata, venita din inima muntilor. Sincer vorbind, locuind acum in centrul Iasiului, am aceeasi nostalgie pentru apa curata de la munte. In fiecare locuinta din India rurala se poate gasi cate un vas mare de lut cu fundul rotund pentru tinut apa, nesmaltuit, cu peretii grosi, care mentine apa curata si racoroasa. Este poate cel mai des folosit si cel mai cerut tip de vas pe care olarii indieni il fac. 

Un videoclip de exceptie arata o familie de olari indieni musulmali din Kutch si tehnicile folosite de ei. Multi olari, ca si la noi, sunt nevoiti sa-si schimbe meseria datorita invaziei plasticului, care a inlocuit multe din traditionalele si artisticele vase pentru uz casnic. Un mic indemn: Prieteni, folositi mai putin plasticul in care o sa ajungem sa fim ingropati intr-o buna zi si luati-va lucruri din materiale naturale, chiar daca sunt mai scumpe, mai grele, se murdaresc mai usor, se spala mai greu, etc. Sa ne gandim la copiii si copiii copiilor nostri! Un alt indemn pe care l-am vazut scris pe un tricou al unui olar englez suna cam asa: "Plastic is spastic, clay is the way!"

Un alt tip de vas este cel folosit pentru pastrarea ghee-ului. Ghee-ul este untul clarifiat, folosit dintotdeauna in India pentru gatit si nu numai. Prepararea ghee-ului este simpla. Untul obtinut din smantana (smantana in India este obtinuta din caimacul de la laptele fiert) este pus la foc foarte mic pana cand toate impuritatile din unt sunt inlaturate. Astfel, untul devine clar, asemanandu-se cu uleiul, si poate fi pastrat pentru o perioada indelungata. Mancarea indiana devine delicioasa cand se foloseste ghee-ul, iar in dulciurile indiene este de nelipsit. La fel de folosit este si in ayurveda, medicina traditionala indiana, atat extern cat si intern, in combinatie cu alte plante sau ingrediente folosite pentru vindecarea diverselor afectiuni.

Acum peste 6000 de ani, in perioada Mahabharatei, a luat nastere o alta mare personalitate spirituala a Indiei, Shri Krishna.  El l-a initiat pe singurul sau discipol, Arjuna, expunandu-i Bhagavad Gita. Copil fiind, Krishna fura untul pe care doamnele de la tara il pastrau in oale mari de lut, de multe ori spargand cu prastia fundul vaselor de lut atarnate de tavan.

La fel cum nu poti prinde o furtuna intr-un pahar, nici eu nu pot sa cuprind ceva atat de vast intr-un articol de blog. Sper insa ca impreuna sa fi facut un pas inainte in intelegerea ceramicii, a diferitelor tehnici folosite, a diverselor abordari, a filozofiei aflate in spatele si la originea mestesugului si sa ne inspire intr-un fel pentru a crea si noi ceva frumos, spre folosul semenilor nostrii. 
La final, cateva vase apartinand Civilizatiei de pe Valea Indusului, dintr-o perioada apropiata de Civilizatia Cucuteni, cu peste 5000 de ani in urma.

Bogatia pamantului, saracia constiintei

Olaritul, ca orice mestesug, forma de arta, religie sau crez, presupune o calatorie, cu trasee cunoscute si necunoscute in egala masura. Traseele necunoscute, neasemuit de frumoase si miraculoase, strasnic pazite si tainuite de catre ingerii creatiei, sunt inaccesibile olarului prea mandru.

Ele sunt relevate de Creator in momentele de profunda disperare olarului cautator, modest si umil, puternic si demn, moral si cast. O astfel de calatorie capata sens, insemnatate si greutate, iar parcurgerea unui asemenea traseu se aseamana cu o plimbare in Gradina Paradisului, a carei destinatie este insasi casa vesniciei. 

In casa vesniciei vreau sa locuiesc, sa-mi astern corpul obosit pe patul constiintei eterne, sa-mi potolesc foamea cu bucatele intelepciunii, sa-mi sting dorintele in iazul iubirii neconditionate.

Insa calatoria laudei de sine, a carei destinatie este asemuita cu acumularea unui fir de nisip de pe plaja infinitului, este scurta, plina de placeri, senzualitate, trofee neinsemnate si betie prosteasca. Este calea cea mai simpla.

Aceasta nu este calea ta, prietene olar. Modelarea pamantului este mult prea nobila, mult prea insemnata, iar daca dupa o viata in compania lutului nu ai reusit sa-i simti parfumul si sa-i asculti vorbele maiestre, sa dansezi pe cantecul sau si sa-i simti prezenta in oasele si sangele tau, fii pregatit sa o iei de la capat, pentru ca ti-ai irosit viata in zadar urmand aceasta cale. Forma vazuta iti asigura laudele si aprecierea oamenilor, insa dobandirea formei interioare iti asigura gratia Divina, nevazuta si neauzita de nimeni altcineva in afara ta, o comoara intre comori, si ce comoara......

O demonstratie de olarit

     O frumoasa experienta cu copii clasei a 5-a de la liceul Waldorf, Iasi. Am fost placut surprins sa aflu ca toti copii au mai pus mana pe lut si pe roata. Si-au desprins cu greu mainile din lut...

 O scurta prezentare teoretica...

 Centrarea lutului, deschiderea...

 O vaza...

 Modalitati de alterare...

 Un bol...

 O data centrat, lutul raspunde usor comenzilor noastre...

 Formarea unei zaharnite...

Vase in miniatura pentru luat acasa...

Multumesc liceului Waldorf pentru invitatie, succes copiilor pe mai departe.

Miracolul mainilor noastre

     Pana nu de mult olaritul era inaccesibil pentru un orasean, datorita dificultatii de a procura si procesa lutul, datorita dificultatii de a avea o roata intr-un spatiu restrans, datorita imposibilitatii de a arde vasele etc. Lucrurile s-au schimbat si, gratie tehnologiei de noua generatie, olaritul a devenit un hobby accesibil oricui, chiar daca este necesara o investitie initiala. O roata electrica de dimensiuni mici, dar suficient de puternica costa in jur de 2.000 ron, un cuptor electric economic (care sa nu necesite conectarea la curent trifazic) costa in jur de 7000 ron, cu alte scule si materiale necesare pornirii unui atelier (intr-o camera de bloc) se ajunge la o investitie de peste 10.000 ron. Asta pentru cei care stau in apartamente. Cei care au curte pot sa-si improvizeze un cuptor pe gaz cu 500 ron, sa-si faca cu ajutorul unui mecanic si a unui tamplar o roata mecanica cu 500-600 ron. Lutul se poate cumpara gata procesat, chiar daca este mai costisitor.

     Stresul din mediul urban lasa urme adanci in fiinta noastra, care are nevoie din ce in ce mai mult sa se deconecteze de la "realitatea de zi cu zi" si sa-si gaseasca alinare. Este important sa invatam din nou sa ne folosim mainile pentru a coace o paine, pentru a bate un cui, pentru a taia o bucata de lemn, pentru a crea ceva frumos. 

     M-am nascut la oras si trebuie sa recunosc ca pana acum cativa ani, schimbarea unei baterii de dus sau repararea unei clante stricate erau de neconceput (in ceea ce priveste abilitatea, nu dorinta), ce sa mai zic de folosirea unei bormasini sau de fixarea unui panou de rigips. Un atelier clasic de olarit iti ofera nenumarate prilejuri de a fi creativ, de a construi, de a repara, de a inova. Sculele cu care lucreaza un olar sunt in principal facute de el insusi, in functie de nevoia pe care o are. Nu va pot descrie satisfactia pe care am trait-o in momentul in care am folosit o racheta veche de tenis si o cheie de la o chitara stricata pentru a-mi face o unealta necesara pentru a taia lutul, unealta care sta astazi la loc de cinste in raftul din atelier, "la vedere". Poate veniti intr-o zi la mine in atelier pentru a ma lauda cu ea. 

     Intr-un oras cat jumatate din Bucuresti din vest, exista 200-300 de ateliere individuale de olari. Se poate si la noi. Nu trebuie sa facem cu totii vase pentru sarmale si ulcele pentru vin, chiar daca ele sunt frumoase, traditionale si reprezinta azi olaritul romanesc. Se pot face atat de multe lucruri frumoase, si fiecare isi poate aduce aportul deoarece fiecare dintre noi este diferit si ne manifestam creativitatea in functie de interiorul nostru. Faptul ca mestesugul olaritului a fost pastrat ca un mare secret ne impiedica sa ne deschidem catre olarit, desi aceste "secrete" sunt foarte putine si unele tin de lipsa de etica. Putini cumparatori de vase cunosc faptul ca in marea lor majoritate, smalturile folosite pentru vasele traditionale din care consumam hrana zilnica au continut de plumb, lucru interzis in aproape toate tarile vestice. Oxidul de plumb este folosit pentru a scadea punctul de topire a siliciului, existent in quart (nisipul quartos), care formeaza sticla. Folosind plumb, siliciul care in mod normal se topeste la 1700 grade ajunge sa se topeasca la 900-950 grade. Exista insa substituenti netoxici. In vasele ornamentale, folosirea plumbului nu este periculoasa, insa la vasele pentru uz casnic este. Sa nu mai vorbim de faptul ca multi olari folosesc plumbul din bateriile uzate de tractoare pentru obtinerea smaltului mult dorit. 

In ceea ce ma priveste, ma indrept inspre a face lucruri frumoase, de calitate, durabile si pretioase. Mi-ar place sa fac portelan din lut 100% romanesc, smaluturi din materiale accesibile, din roci macinate, din sare, din cenusa, din dolomit etc. Asta inseamna in primul rand o ardere la temperatura mai mare, in jur de 1300 grade. Inseamna studiu intens si dedicare, deoarece mostenirea noastra in acest domeniu (al arderii vaselor la temperaturi inalte) este aproape inexistenta. Am sa va tin la curent cu studiile mele, si simt ca in viata asta am sa raman la gradul de ucenic. Este un domeniu atat de vast. Secrete, nu, practica si iar practica, da.

     Am scris aceste randuri pentru a va incuraja, a va inspira si a va indemna sa pornim impreuna in aceasta aventura in domeniul olaritul, un mestesug atat de stravechi si de nobil. Sa facem cinste stramosilor nostri care acum 5000 de ani faceau vase de lut care impresioneaza si astazi prin sensibilitate si simt artistic. Sa incercam sa ridicam macar putin stacheta. 
     Exista nenumarate moduri de a decora un vas. Mai jos sunt doua boluri, care pot fi folosite separat sau cel mic devenind un capac pentru acoperirea bolului mare. Tehnica folosita pentru a crea striatiile se numeste in engleza "chattering", poate ma puteti ajuta sa ii gasim un cuvant adecvat in limba romana.

Am vazut folosirea acestei tehnici la multi olari, insa cel mai mult mi-a placut cum a folosit-o olarul Euan Craig. Va las sa va delectati cu un clip video despre aceasta tehnica, tinem aproape.

     

The Treasure of Pearls

O frumoasa dimineata de februarie. Privesc pe fereastra spre zapada de un alb imaculat ce straluceste in razele soarelui. Servesc micul dejun impreuna cu familia, in vase de lut simple si frumoase, frumoase poate pentru ca le-am facut eu. Nu e ambitie, nici orgoliu, e reintoarcerea la natural, la bucuriile izvorate din viata simpla si traita in armonie cu Natura. Haine mai putine dar naturale, croite cu drag. Mancare, poate mai putina dar facuta in propriul camin de sotia iubitoare. Fara chimicale, fara aditivi sau potentiatori de aroma, dar potentata de dragostea care intotdeauna face mancarea mai gustoasa si indestulatoare. Este nevoie de atat de putin pentru a fi fericiti cu adevarat.

Sorb din ceaiul fierbinte si ma uit la fiul meu care se joaca cu ingredientele din farfurie, creand o adevarata poveste cu eroi si personaje negative din bucatele de rosii, castraveti si branza.Ce repede trece timpul, ce mare s-a facut!
O pace neasteptata se asterne in intreaga mea fiinta. Ce minunata senzatie venita atat de spontan dintr-un domeniu atat de necunoscut! Ma ridic de la masa si ma retrag in camera alaturata. Aprind o lumanare, ma inchin in fata Puterii Divine care a creat intregul Univers, ne-a creat pe noi fiintele umane intr-un mod atat de perfect si armonios. El ne da echilibru si sensibilitate artistica, ne ofera hrana zilnica si vegheaza mereu asupra noastra, iar noi il numim Dumnezeu, Iehova, Allah, Sadashiva sau insasi Natura.
Ma asez la masa, ma infasor intr-un sal calduros si astern urmatoarele versuri pe hartie:

The treasure of pearls

My unique world of matter and soul I deny

Utmost delight in tracing back the roots I feel

No friend, no other to share with

Truly I am.

Crores of luminous beings I bow to

Engulfed in the ocean of nectar I am

Nothing to prove, nothing to understand no more

Verily I.

The flame of desire has no more fuel to consume

Still is the mind that unfolds the treasure of pearls

Shining, glorious, marvelous they are

Self revealed.

Ganduri, forme si sunete

Gandurile vin si pleaca, ca si formele de vase pe care le contin in interiorul meu. Forma exterioara e mereu alta, in interiorul vasului aceeasi substanta sublima. Cand ridic un vas si apoi inca trei la fel, am senzatia si entuziasmul copilaros a celui care a inteles. Inca zece la fel si incep sa ma minunez si sa ma intreb in acelasi timp. O suta si realizez ca nu stiu nimic, nici n-am stiut cu-adevarat vreodata. 

Un apropiat prieten muzician iranian, Sadegh, care isi asterne inima in melodiile sale sufi mi-a impartasit aceeasi experienta. Cu cat repeta o fraza muzicala mai des, cu atat se minuneaza el insusi de noile subtilitati pe care le poate percepe si valurile de beatitudine care il surprind mereu si mereu. De unde vin aceste forme, de unde aceste sunete? De unde bucuria si de unde frumusetea? Un intreg univers plin de viata intr-un vas de lut aparent inert, un sunet ce strapunge spatiul, unde incepe si unde sfarseste el? 
Repetitia da intotdeauna rezultate, in olarit ca si in orice altceva. Rabdarea, cel mai bun prieten. Dorinta de corectare si de cunoastere, cel mai bun invatator. Acum permiteti-mi sa ma intorc la simplele, plictisitoarele, frustrantele si minunatele vase de lut care-mi mananca viata. Dar si ce bine e...


P.S.
La vara pregatesc cateva workshop-uri de olarit la Arieseni, in inima muntilor Apuseni. Scrieti-mi pentru a va exprima intentia de participare, chiar daca mai e ceva pana la vara. Mie unul, deja mi-e dor de munte. Acolo o sa...

...olarim impreuna cu drag si spor

...savuram o cura de afine si de aer curat

...privim prapastia (Groapa Ruginoasa) care se afla intre noi si cunoastere si o sa incercam sa cladim impreuna un pod trainic pentru a o traversa

...cugetam impreuna in jurul focului

...ne simtim bine. Foarte bine.